Poate ca un motiv pentru care cetatenia europeana si democratia la nivelul supranational al Uniunii nu functioneaza suficient de bine este si acela ca, fara taxare, democratia devine prea ieftina pentru a merita efortul. Optimistii si pesimistii se contrazic, insa analizele starii de fapt nu difera prea mult: Uniunea Europeana (UE), ca sistem politic, ramine prea putin democratica - in sensul pe care ne-am obisnuit sa-l dam termenului, pornind de la experientele nationale. Cum va evolua ea in viitor este o chestiune deschisa si se consuma timp, energie si bani, multi bani, pentru a gasi remedii satisfacatoare. De aproape treizeci de ani, de cind a devenit clar ca forul european isi va dezvolta o identitate politica, liderii de opinie se confrunta cu o provocare ce a primit, mai tirziu, numele blind de "deficit democratic". De fapt, este vorba nu neaparat de un deficit democratic accidental si temporar, pentru a carui completare ne trebuie doar putina bunavointa. Avem de a face cu o puternica si perena componenta non-democratica, adesea ignorata si marginalizata in discursul oficial, atit la Bruxelles, cit si in capitalele statelor-membre. Ea nu a venit neaparat in coliziune cu dezvoltarea democratica a Europei comunitare, in ultima jumatate de secol. Nu a impiedicat socializarea membrilor de data mai recenta in cadrul a ceea se doreste a fi un spatiu al libertatii si justitiei - un proces pe care il asteptam si in cazul Romaniei. Nu a impiedicat Uniunea Europeana sa devina un promotor global al drepturilor omului si al societatii deschise. A mentinut, insa, in anumite limite procesul prin care se dorea crearea unui sistem democratic paralel celui national si - eventual - alternativ acestuia. Problema suveranitatii este fundamentala. La fel, cea a posibilitatii apartenentelor suprapuse (nationala, supranationala si, desigur, subnationala - de tipul celei regionale si