Lupta impotriva coruptiei a disparut in Romania si asta este un motiv de ingrijorare pentru oficialii europeni, este concluzia emisiunii Discutia saptamanii, realizata de Dan Tapalaga si difuzata de HotNews.ro si BBC. Fostul ministru al Justitiei, Monica Macovei, si presedintele SAR, Alina Mungiu Pippidi, sunt de parere ca politicienii sunt ocupati sa gaseasca noi modalitati de a scapa de justitie, magistratii instantelor se feresc sa-si asume raspunderea pentru verdicte in cazurile care-i implica pe politicieni, in timp ce cei ai Curtii Constitutionale ii servesc pe cei care i-au numit. Iar pentru toate acestea Uniunea Europeana a descoperit modalitati de sanctiune pecuniara.
Principalele teme de dezbatere
Semnale de la Bruxelles: „Problema vitala, semnalata si in noiembrie 2007, cand a mai fost un raport de monitorizare, problema vitala este lipsa vointei politice de a mai continua lupta impotriva coruptiei.”
Dosarele politicienilor: „De fapt asta fac ei, reinventeaza noi forme de imunitate, dupa ce s-au laudat ca au scos imunitatea politica la revizuirea constitutionala.”
Curtea Constitutionala: „Am vazut si la Curtea Constitutionala si la Inalta Curte de Casatie si Justitie, care ia decizii in aceste dosare. Cred ca acolo se chinuie sa gaseasca solutii sa nu aplice legea, solutii sa nu judece.”
Posibile pierderi de fonduri europene: „Daca considera ca in Romania exista coruptie, atunci este un risc mare ca fondurile europene sa fie bagate in buzunarele unora si sa nu existe o replica din partea justitiei. Acesta este motivul pentru care, da, poti ingheta fondurile destinate tarii intr-un anumit domeniu.”
Semnale de la Bruxelles
Monica Macovei -"Politicienii nu vor sa fie cercetati, nu vor nici sa mai auda nici de controlul averilor. Au vazut cum este si nu mai vor, nu le place, si n-o sa mai auzim de campanii