Um imigrant de origine română, face parte din membrii juriului care vor decide soarta cântăreţului R. Kelly, judecat pentru pornografie cu caracter pedofil, precizează Mediafax. Cântăreţul a fost arestat în urmă cu şase ani sub acuzaţia că s-a filmat în timp ce întreţinea relaţii sexuale cu o adolescentă. El a pledat nevinovat şi, dacă i se va dovedi vinovăţia, este pasibil de o pedeapsă de până la 15 ani de închisoare.
Scandalul provocat de înregistrarea video de 26 de minute, a cărei existenţă a fost dezvăluită de publicaţia Sun Times, înainte de a fi postată pe internet, pare a fi avut un impact minor asupra cântăreţului în vârstă de 41 de ani.
"Fanii săi par să ia în râs acest fapt", a spus Dion Summers, director de programe la XM Satellite Radio.
Un număr de opt bărbaţi şi patru femei au fost selectaţi pentru a face parte din juriu. Printre aceştia se numără un imigrant român în vârstă de 68 de ani, o femeie afro-americană căsătorită cu un predicator baptist şi un absolvent de liceu care a fost deja arestat pentru deţinere de marijuana.
Acuzarea pare să aibă o sarcină complicată. Presupusa tânără victimă, în prezent în vârstă de 23 de ani, refuză să recunoască faptul că este adolescenta care apare în înregistrare, chiar dacă familia, prietenii şi profesorii spun că este vorba despre ea.
R. Kelly a avut un mariaj scurt, în 1994, cu tânăra stea Aaliyah, în vârstă de 15 ani, însă părinţii acesteia au anulat căsătoria. Între timp, cântăreaţa şi actriţa Aaliyah a murit într-un accident de avion.
Procesul starului a fost amânat de trei ori până acum, o dată pentru că a suferit o criză de apendicită, altă dată pentru că judecătorul avea un umăr fracturat, a treia oară deoarece procurorul principal a dat naştere unui copil.
(14:00)