Duminica am vrut sa trec la bulgari. Era vorba de o ciorba de peste si niste scoici, dar papilelor mele gustative le-a fost refuzata placerea, imi expirase cartea de identitate pe 30 aprilie, cand am implinit 29 de primaveri (puteti sa-mi spuneti la multi ani, mulzumesc), chestiune de care nu aveam habar. In timp ce vamesul imi explica foarte amabil ca nu pot trece decat cu CI sau pasaport ( pe care nu-l aveam la mine), m-a lovit un gand: ca nu am sa ma duc la vot anul asta. Spatele actului care m-a slujit timp de zece ani este plin de autocolante purtand stampila Votat. Iar gandul ce nu mi-a dat pace in timp ce mi se spunea ca permisul de conducere nu este suficient, legea e foarte clara, a fost ca din 98, cand am votat pentru prima data in Bucuresti, am ales raul cel mai mic, in niciunul dintre candidati nu am crezut cat sa-l aleg cu inima impacata. Totusi, am mers la vot de fiecare data.
Anul asta insa e mai rau decat oricand, cel putin pentru Primaria Capitalei. Blaga nu-mi spune nimic, pare un buldog cu apucaturi de vulpe, Orban e doar un trubadur care canta mai prost decat mine (iar eu n-am pereche cand vine vorba de spart timpane), Oprescu e Iliescu, nu l-am votat in trecut, n-am s-o fac nici acum, Diaconescu pare o domnisoara de pension ratacita printre cartoforii dintr-un cazinou, altii care sa merite sa fie amintiti nu mai stiu. Deci, eu de ce sa votez?
Duminica am vrut sa trec la bulgari. Era vorba de o ciorba de peste si niste scoici, dar papilelor mele gustative le-a fost refuzata placerea, imi expirase cartea de identitate pe 30 aprilie, cand am implinit 29 de primaveri (puteti sa-mi spuneti la multi ani, mulzumesc), chestiune de care nu aveam habar. In timp ce vamesul imi explica foarte amabil ca nu pot trece decat cu CI sau pasaport ( pe care nu-l aveam la mine), m-a lovit un gand: ca nu am sa ma duc la vot anul asta. Spatele actului ca