S-au petrecut cararile muntelui. S-au petrecut de parca batranii le-ar fi luat cu ei, pe talpi, atunci cand au plecat departe...
Pe-aici, candva, era o carare ce ducea la stana lui Toader Zmantana. Strasnica stana si laudata! Dar nu degeaba, ca din mana de aur a baciului iesea un cas moale ca stramatura. S-au petrecut cararile muntelui, iar jalea si amarul s-au instapanit peste zari. Si parca din negura uitarii glasuri dojenitoare razbat catre noi: "Mai baiete, sa stii ca inainte vreme muntii albeau de turmele oilor"! Iar acel "inainte vreme" face referire la perioada de dinainte de cel de-al doilea razboi mondial, cand pastoritul se impunea ca o necesitate: "Ca daca nu tineai oi, de unde laicer pe perete? De unde suman in spate?". Pe urma, lucrurile s-au schimbat, caci slugoii lui Stalin i-au inrobit amarnic pe oamenii muntelui, dijmuindu-le produsele gospodariei. N-au scapat nici blajinele oi; scartaiau carele sub greutatea lanii incarcate ca fanul, mieii luau drumul abatoarelor...
Oamenii muntelui s-au incovoiat, dar nu au ingenuncheat. Asa se face ca pe baciul Iftimie Vasile, din Dorna Arini, il gasim, in vara anului 1970, la o stana din Buza Toplicioarei. Era o stana mare, cu o mie de oi mulgatoare. Si stani, poate ceva mai mici decat aceea din Buza Toplicioarei, erau presarate prin toti muntii Dornelor. Scazuse dramatic numarul oilor, de la 40.000, inainte de-al doilea razboi mondial, la doar 16.000 in anul 1975, dar tot se chema ca sunetul talangilor sfintea muntele.
Dupa ce isi achitau datoriile catre stat, oamenilor le mai ramanea o parte din produse; casul il bateau la barbanta, mai taiau cate un carlanas, mai vindeau ceva lana la centrul de achizitii... Apoi, ca o strafulgerare meteorica, evenimentele de la sfarsitul lui decembrie 1989 ne-au propulsat direct din socialism in capitalism. "De-amu, sa vezi cum or albi muntii de turmele o
