M-am trezit dimineaţă cu o-ntrebare: de ce încercăm să schimbăm tot ce se află în jurul nostru şi nu ne uităm câtuşi de puţin la noi înşine, care nu suntem nici pe departe măcar M-am trezit dimineaţă cu o-ntrebare: de ce încercăm să schimbăm tot ce se află în jurul nostru şi nu ne uităm câtuşi de puţin la noi înşine, care nu suntem nici pe departe măcar aproape de… cât de cât?

Încercăm să schimbăm mediul înconjurător, natura, relaţiile interumane şi, de fapt, de ce încercăm să ne schimbăm iubiţii sau iubitele?

De exemplu, cam care ar fi motivul pentru care, tu femeie, te îndrăgosteşti şi alegi ca partener un bărbat? Pentru că îţi place la el tot: îţi place viaţa lui, râsul lui, îţi plac prietenii lui. Pentru că îţi place şi iubeşti, zâmbetul lui, felul în care vorbeşte, ideile lui despre viaţă, îţi place chiar şi scrisul lui urât.

Şi după ce-l influenţezi subliminal pe cetăţean, şi îţi răspunde cu aceleaşi sentimente, ce faci, tu femeie: TE APUCI DE SCHIMBAT. Ba râde ca prostul la orice glumă nasoală, ba prietenii lui sunt nişte imbecili insensibili şi misogini, ba freza aia nu se mai poartă demult.

Dacă eşti mai boem sau ai principii solide pe care nu le încalci în vederea prostituării profesionale, evident că, la început, poţi avea neşansa să nu câştigi la fel de mulţi bani ca fostul ei iubit, şi imediat vei fi aruncat în tagma looserilor. Dacă munceşti ca un rob, tocmai pe ideea să avem tot ce ne trebuie şi să ne fie bine, deja ai căzut în: nu te mai interesează, mă ignori şi nu mai comunicăm ca altădată. Dacă-i satisfaci dorinţele, ai îmbulinat-o, pentru că o sufoci. Dacă te contrazici pe un anume subiect şi dreptatea ţi-o demonstrezi cu argumente, îi distrugi personalitatea. Şi seara se încheie cu plâns!

Eu ştiu că prima dovadă a existenţei unei probleme este negarea ei, dar fetelor, iubitele noastre, noi ăştia care mai