Dunarea la Cazane... Candva spaima navigatorilor, salbaticul fluviu de odinioara aluneca astazi lenes si lent, ca un sarpe de aur.
Oglindit in apele lui, soarele primaverii explodeaza in jerbe scanteietoare care curg, ca o lava, printre malurile abrupte. Adanc cum n-a mai fost si lat cum nu s-a mai vazut niciodata, Danubius ascunde in strafunduri taine de mult uitate. Printre nisipurile sale netulburate zace legenda insulei Ada Kaleh, sate si biserici isi dorm somnul de veci in undele tremuratoare. Svinita, Ieselnita, Dubova si alte asezari de pe cursul Cazanelor au cunoscut tragedia stramutarii, pentru a face loc lacului si barajului de la Portile de Fier. Si astazi batranii, singurii care-si mai amintesc de napasta cazuta pe capul si sufletul lor, se imbraca duminica in hainele cele bune si coboara la marginea noua a fluviului, aratand trecatorilor care vor sa-i asculte, contururile fostelor ulite, scoli, case, biserici si cimitire. Fundul apei e plin de amintiri. Odata cu venirea apei, lumea s-a scufundat; locul copilariei multora a fost inmormantat pentru totdeauna.
Anii au trecut, uitarea s-a asternut peste lumea tot mai tanara din zona, iar dunarenii din satele reconstruite pe inaltimi s-au impacat cu gandul ca actuala geometrie a apei va ramane neschimbata in veci de veci. Cazanele Mici, Cazanele Mari, candva clesti necrutatori de piatra sura, nume mai inspaimantatoare decat ale unor pirati, sunt astazi doar niste forme blande de relief, insemnate pe o harta, repere pentru turistii straini, tot mai numerosi in fiecare vara.
Acolo unde orice vizita este o mica aventura
"Clisura" este un cuvant de origine bizantina si inseamna "cetate asezata la gura unui defileu". Cum treci de stancile Babacai de la Gura Vaii, reperul care marcheaza inceputul Clisurii, drumul serpuieste paralel cu apa domoala, fara valuri si fara curenti
