Ne preocupa traficul cumplit din Bucuresti, poluarea, supraaglomerarea, numarul gropilor din drumuri, coruptia din administratie si toate sunt, fara indoiala, grave si presante. Vorbim insa rar, mult prea rar, despre adevaratul Bucuresti care dispare, putin cate putin zilnic, cu complicitatea celor care ar trebui sa-l apere.
Casele vechi ale Capitalei cad una dupa alta, strivite de buldozere grabite sa elibereze terenul pentru blocuri de la 3 etaje in sus, ceva mai frumusele decat cutiile de chibrituri comuniste, dar tot depersonalizante pentru oras.
Sunt liste intregi cu case victime, liste pe care se regasesc deopotriva conace boieresti sau case targovete fara mari pretentii, dar pline de personalitate, care dadeau identitate Bucurestiului pe vremea cand i se spunea micul Paris. Si vorbesc aici doar despre listele demolarilor de dupa 1989, cand cinismul comunismului a fost inlocuit cu cinismul banului.
Asasinarea orasului s-a derulat cu tot mai mare rapiditate, pe masura ce pretul terenurilor si al caselor a crescut. Pentru investitori, valoarea culturala nu conteaza. Chiar in momentul in care cititi aceste randuri zeci de case din Bucuresti isi asteapta sfarsitul. Va dau un singur exemplu. Strada A.D.Xenopol colt cu strada Eremia Grigorescu, la Gradina Icoanei, vis a vis de vila care a apartinut familiei Malaxa.
Acolo, o frumoasa casa din perioada interbelica a fost golita si urmeaza sa fie demolata pentru ca in locul ei sa se ridice un bloc. Vecin cu imobilul muribund, Andrei Chiliman, primarul Sectorului 1, nu are nimic de obiectat la aceasta crima. Oare de ce valorile imobiliare pe cale de disparitie sunt mai putin importante decat Parcul Bordei pentru care Andrei Chiliman a organizat o adevarata cruciada?
Casa nu este, intr-adevar, pe lista de patrimoniu, dar este oare acesta un argument suficient pen
