"Singurul dintre cei dragi, pe care i-am visat, Petre Stoica, de altfel un mare poet. Nu l-am văzut de vreo 10 ani, dar îl stimez pentru particularitatea fanatică a talentului său. Mare şi curajos poet, începător al unui drum nou în lirismul românesc..." Nota autorului: Am marcat cu paranteze drepte paragrafele care mi-au fost cenzurate la apariţia cărţii. Am început, deci, azi, 3 ianuarie 1979, cartea de fapte şi gînduri
8 ianuarie 1979
(n.r. – continuare)
Singurul dintre cei dragi, pe care i-am visat, Petre Stoica, de altfel un mare poet. Nu l-am văzut de vreo 10 ani, dar îl stimez pentru particularitatea fanatică a talentului său. Mare şi curajos poet, începător al unui drum nou în lirismul românesc. Influenţă mai discretă decît a lui Nichita, dar la fel de importantă. Fără el, cuvintele noii lirici n-ar fi avut o dimensiune: parfumul, mirosul.
M-am trezit hotărît să-mi dau demisia măcar din propriul meu vis.
…M-am dus cu Andrei la un magazin de jucării, să-i cumpăr cîteva maşinuţe de fier, plăcerea lui cea mare. Totul e scump în Austria. Îngrozitor de scump. Nişte blugi – nu aşa de originali cum ar părea dacă i-am duce în România – costă (văd în vitrină, lîngă Agenţia TAROM) 596 de şilingi. Aflu (şi-mi vine să sparg vitrina) că sînt făcuţi la Botoşani şi preluaţi de o firmă mai cu glorie. Halal comerţ! Halal blugi originali!
Maşinuţele lui Andrei mă costă mult, dar nu destul de mult ca să-i refuz bucuria de a se juca de-a închipuirea cu ele. Ciudat, Andrei vrea alte maşinuţe decît acum cîteva zile. Vrea maşini de luptă.
Aflasem amîndoi că a căzut Pnom Penh-ul. Atmosfera de la TV – cu ştiri pline de un aer mereu catastrofic (şi ceva din sufletul lui) – îl fac pe băiat să nu mai vrea pisicul – “cotoi, cotoi, cotoi” – cum îl alinta, vorbind cu Ioana la telefon, ci maşini grele, de război chiar. Îi cu
