Elena Leuşteanu a mărturisit Gazetei Sporturilor marea sa dorinţă.
“Trebuia să excelez şi la bătrîneţe în ceva, dacă la tinereţe am fost în frunte. Am cea mai grea formă de tumoare. La pancreas ”, spune, încercînd să zîmbească, Elena Leuşteanu.
La 21 de ani cucerea două medalii de bronz la Olimpiada din 1956, una cu echipa şi cealaltă la sol.
În sufrageria plină de tablouri a unui apartament din Drumul Taberei, fosta gimnastă, în vîrstă de 73 de ani, trage pătura peste picioarele slăbite. Mîinile îi tremură şi, la fel ca într-un exerciţiu de gimnastică, maschează foarte bine micile scăpări.
Coloană frÎntă
La 17 ani şi-a fracturat coloana sărind de la etajul doi din cauza unui incendiu. Era într-un cantonament la Poiana Braşov şi, pentru a scăpa de flăcări, a sărit geamul. Nouă luni a stat în ghips. “N-am luat în viaţa mea nici o pastilă, n-am fost bolnavă, dar din decembrie anul trecut...”, spune Elena Leuşteanu. Pe masă, într-un tub transparent, sînt nişte pastile portocalii.
– Astea trebuie să le iau la prînz!, spune repede, vrînd parcă să dispară cuvintele. Aparatul de fotografiat nu o incomodează. “Vreau să par tonică şi plină de viaţă, pentru că este ultima poză. Mi-am luat un zîmbet de sărbătoare!”, subliniază fosta gimnastă.
La JO de la Roma, în 1960, şi-a adăugat o nouă medalie în palmares, un bronz cu echipa. “Medaliile în sine nu au însemnat foarte mult, pe toate le-am dat, am păstrat doar cîteva insigne. Cea mai mare recompensă e să rămîn în mintea oamenilor”, spunea în urmă cu doi ani Elena Leuşteanu.
Pasăre fără aripi
În 1962 a născut un băiat, iar în 1964 s-a retras din gimnastică. “N-am fost niciodată într-o discotecă, n-am avut sărbători. Poate n-a fost bine aşa pentru că după ce am terminat cu gimnastica m-am simţit ca
