Exista, asadar, metode prin care romanii isi pot redobandi o identitate comunitara si altfel decat participand in marsuri pe patru roti catre hipermarketuri si malluri, transformand padurile din jurul oraselor in taverne in aer liber sau calcandu-se in picioare pentru a vedea un brad gigantic. Evenimentul care a tinut deschise portile muzeelor in noaptea de sambata spre duminica a dovedit si anul acesta ca exista un numar din ce in ce mai mare de oameni interesati sa redescopere si latura spirituala a oraselor in care traiesc.
Cozile din fata Muzeului National de Arta, de la MNAC, de la Antipa, de la MTR, dar si de la multe muzee din tara, fosgaiala de oameni de pe Calea Victoriei, care la ora 2.00 arata de parca Romania ar fi castigat Campionatul European de fotbal, mai putin claxoanele si cutiile de bere aruncate pe geamurile masinilor, vorbesc despre reaparitia unui instinct sanatos: nevoia de a contrabalansa goana dupa haine de firma si mancare cu altceva. Un altceva fara termen de expirare, care nu iti provoaca indigestie si nici nu iti lasa gustul amar al agitatiei inutile.
Manifestarea unei astfel de nevoi doar o data pe an, cand intrarea este gratis si cand programul prelungit integreaza muzeele intr-un soi de carnaval cultural, poate fi un semn de superficialitate. Dar poate fi si un mesaj catre cei care se ingrijesc de muzee si de institutiile culturale in general: oferiti-ne evenimente, modernizati-va, tine-ti pasul cu vremurile si cu nevoile noastre si va vom trece pragul!
Reinvierea unor obiceiuri sanatoase, a exercitiului apropierii constante de arta, la nivel de masa, nu se poate face peste noapte. O tara nu se poate schimba radical in cativa ani. Dar modul in care se face cultura, da. Pentru ca este vorba in primul rand de management.
In buna traditie romaneasca, directorii de muzee se plang ca nu au bani. Dar nici
