Parintele Ioan s-a nascut in 1922, fiind fiul preotului Gavril si al presbiterei Maria. A fost licentiat in teologie cu lucrarea "Sfanta Impartasanie – calea desavarsirii crestine" si a urmat trei ani cursurile Facultatii de Drept. In 1947 a fost admis la doctorat si a studiat doi ani cu parintele Staniloae. Tot in 1947 parintele Ioan pleaca la Manastirea Vladimiresti, langa Tecuci, unde, pe 27 noiembrie 1949 este tuns in monahism, cu numele de Ioan, iar in decembrie 1949 este hirotonit ieromonah. La manastirea Vladimiresti parintele Ioan a slujit pana in 1955, timp in care, in fiecare duminica, la liturghia savarsita de acesta participau cel putin 20.000-30.000 de oameni, ceea ce a infuriat autoritatile comuniste de la vremea aceea.
În 1955, la recomandarile Moscovei, regimul comunist a hotarat desfiintarea manastirilor, iar parintele a elaborat un memoriu în care protesta în termeni foarte duri împotriva acestei decizii aberante. In urma acestuia, parintele Ioan este acuzat de instigare la terorism si condamnat la munca silnica pe viata de Tribunalul Galati. In beciurile Tribunalului din Galati, parintele Ioan este tinut, in prag de iarna, într-o încapere fara geam, fara calorifer si fara instalatii sanitare, nefiind lasat sa iasa nici macar pentru nevoile fiziologice. Dupa cateva saptamani petrecute in aceste conditii insalubre, se imbolnaveste de TBC ganglionar, iar mainile ii crapa pana la os.
Cu toate accestea, parintele Ioan nu renunta la credinta si reuseste sa faca in fiecare zi Sfanta Liturghie cu ajutorul plantoanelor (detinuti de drept comun), de la care primea o sticluta de vin tonic (utilizat ca medicament), iar ca potir, se servea de o cutie de medicamente din ebonita sfintita. Intr-o noapte, parintele si-a visat mama care, aflata in Rai o ruga pe Maica Domnului sa aiba grija de fiul ei. A doua zi parintele a fost mutat la Penitenciaru