Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adrian Nastase, sprijin pentru Maria Precup

Publicat in Zi de zi - Mures, luni 19 mai 2008 ·

Saptamâna trecuta, Adrian Nastase, aflat în trecere prin municipiul Reghin, a dorit sa viziteze piata, fiind o zi de joi, alaturi de reghineni. “Semnalele de sustinere primite cu aceasta ocazie au fost excelente, fapt ce ne îndreptateste sa credem ca Maria Precup va intra în turul doi al alegerilor. Dealtfel, si sondajele de opinie pe care le avem ne arata ca Maria Precup are aproximativ 29% din intentiile de vot ale reghinenilor, mult peste ceilalti contracandidati de la PDL sau PNL”, a subliniat fostul prim ministru. Echipa Aliantei a început munca pentru ca semnalele primite de la oamenii din oras, fie ca e vorba de membri de partid sau doar de simpatizanti, i-a dat imboldul de castiga Primaria Reghin si de a avea un cuvânt important de spus in Consiliul Local. Promisiunile nu costa nimic, dar de unde vor fi asigurate fondurile necesare unor astfel de investitii? Aderarea României la Uniunea Europeana ne-a deschis poarta spre sume importante ce pot fi investite în infrastructura, banii care provin din fonduri europene. “Multi vorbesc în necunostinta de cauza despre acest subiect, considera Sebastian Farcas, însa eu sunt în masura sa va spun ca la scoala Europeana pe care am absolvit-o de curând am întâlnit specialisti în domeniul atragerii fondurilor europene, specialisti care sunt alaturi de Maria Precup si echipa PSD-PRM Reghin în conceperea de proiecte vizând îmbunatatirea standardului de viata al reghinenilor”. Deci, bani sunt, important e sa stii cum sa ajungi la ei. Cei de la PSD-PRM stiu acest lucru pentru ca sunt o echipa tanara, cu specialisti în domenii diverse, de la inginerie pâna la administratie publica. Din discutia purtata între d-nul Adrian Nastase si membrii echipei Maria, adica Alianta PSD-PRM , lucrurile sunt clare: din 15 iunie, Reghinul va avea o noua administratie locala, iar conducerea ei va fi asigurata, dupa cum arata sondajele

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Lidera POT, Anamaria Gavrilă, așteptată să își depună candidatura la BEC

HotNews acum 19 minute
Președinta POT, Anamaria Gavrilă, urmează să-și depună, sâmbătă, dosarul de candidatură și lista de semnături la sediul Biroului Electoral Central (BEC) pentru a candida la alegerile prezidențiale de pe 4 mai. 18:15 Anamaria Gavrilă a ajuns la sediu

Victor Ponta anunță că renunță la cetățenia sârbă înainte de ședința CCR care analizează o contestație împotriva candidaturii sale

HotNews acum 2 ore
Victor Ponta, candidat independent la alegerile prezidențiale din luna mai, a anunțat într-un mesaj pe contul său de Facebook că renunță la „cetățenia onorifică pe care a primit-o din partea Parlamentului sârb” în 2018. Decizia sa vine în contextul

CCR îi permite lui Victor Ponta să candideze la alegerile prezidențiale 2025

Libertatea acum 36 minute
Curtea Constituțională a transmis sâmbătă, 15 martie, că a respins două contestații împotriva candidaturii lui Victor Ponta, după ce acesta și-a depus candidatura la BEC.

Mesaj RO-Alert în București, pentru dispariția unui tânăr de 14 ani. Oamenii care pot oferi detalii sunt rugați să sune la 112

Libertatea acum 12 minute
Un mesaj RO-Alert a fost emis de către autorități, după ce un tânăr în vârstă de 14 ani, din București, este dat dispărut. Acesta a plecat de acasă, vineri, 14 martie, și nu s-a mai întors.

Viktor Orban promite măsuri drastice împotriva presei şi ONG-urilor într-un discurs presărat cu teorii ale conspiraţiei: “Urmează curăţenia de Paşte. Insectele au iernat / Vom elimina întreaga armată din umbră”

News.ro acum 56 minute
Premierul populist al Ungariei, Viktor Orban, a promis sâmbătă că îşi va elibera ţara de cei despre care susţine că lucrează pentru interesele puterilor străine, afirmând că guvernul său de dreapta va elimina o „armată din umbră” globală care serveş

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 41 minute
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 2 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Anton Pisaroglu: Da, am reuşit să strâng puţin peste 210.000 de semnături. Totuşi, am decis că e mai bine pentru mişcarea noastră să nu merg mai departe/ Continuăm lupta, dar nu la prezidenţiale. Acolo va fi un simulacru – o mare eroare

News.ro acum o ora
Consultantul lui Călin Georgescu, Anton Pisaroglu, care urma să îşi depună candidatura la alegerile prezidenţiale la Biroul Electoral Central sâmbătă seară, a anunţat că a decis să nu ”meargă mai departe”, deşi a adunat peste 210.000 de semnături. ”

Farul Constanța Denis Alibec, în lotul României pentru meciurile cu Bosnia - Herțegovina și San Marino

Ziua Constanta acum 5 ore
Selecționerul echipei national de fotbal a României, Mircea Lucescu, a convocat 26 de jucători pentru startul tricolorilor în preliminariile Campionatului Mondial din 2026 (15 care evoluează în străinătate și 11 din SuperLigă). România susține în ac

CNA a decis ștergerea unor videoclipuri TikTok care îndemnau la violență împotriva membrilor BEC

Wall-Street.ro acum 3 ore
Întrunit în regim de urgență în ședință publică, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcția de specialitate ca urmare a sesizării Biroului Electoral Central (BEC). Rapoartele cuprind materiale a

Vremea

București
acum

19°
sâm.

14°/24°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

0°/7°
Iasi
acum

11°
sâm.

10°/24°
dum.

4°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/4°
Constanta
acum

21°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/14°
lun.

5°/9°
mar.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

10°/22°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-4°/2°
Timisoara
acum

12°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°