Multi va veti gandi la golul cu Dinamo Kiev din lovitura libera sau la alte executii spectaculoase. Insa in momentul de fata, sutul care-l priveste pe Dica apartine altcuiva. Patronul sustine ca l-ar vinde in orice secunda in care o oferta de 3 milioane de euro ar ajunge in Ghencea pe adresa mijlocasului. O parte a suporterilor l-ar dori plecat si gratis, imediat dupa ce l-ar mai huidui un pic.
Conducerea executiva tace pentru ca vorbeste patronul, iar antrenorul tace pentru ca pare sa-si fi consumat mult din personalitate pe vremea cand inca juca.
Doar adversarii mai cred ca “Dica e cel mai bun fotbalist din campionat” (Semedo) sau ca “Fara Dica, Steaua n-ar fi castigat vreun campionat in ultimii ani (Coman).
Si asta poate pentru ca spre deosebire si de cei mai infocati fani, Coman si Semedo joaca macar doua meciuri pe sezon impotriva lui Dica. Isi aduc usor aminte de senzatia pe care o au atunci cand fotbalistul Stelei este la minge, isi aduc usor aminte de panica nascuta printre colegii lor, isi aduc usor aminte agitatia celor de pe propria banca tehnica atunci cand Dica paseaza.
Treburile in privinta lui Dica nu le hotarasc insa cei care acum isi exprima respectul fata de el, ci cei care isi exprima lipsa de respect. Astfel, in momentul de fata se poate vorbi la Steaua de un sut al lui Dica doar pentru ca fotbalistul a ajuns in mod evident tinta loviturilor date cu piciorul de catre patron si de catre o parte a fanilor. Multi va veti gandi la golul cu Dinamo Kiev din lovitura libera sau la alte executii spectaculoase. Insa in momentul de fata, sutul care-l priveste pe Dica apartine altcuiva. Patronul sustine ca l-ar vinde in orice secunda in care o oferta de 3 milioane de euro ar ajunge in Ghencea pe adresa mijlocasului. O parte a suporterilor l-ar dori plecat si gratis, imediat dupa ce l-ar mai huidui un pic.