“Boogie” nu e atît filmul unei “crize de vîrstă”,cît filmul unei “insatisfacţii cronice” (ca să preiau o formulă a lui Woody Allen)... • Corespondenţă de la Cannes
Săptămîna începe în forţă la Cannes. Lăsînd la o parte competiţia propriu-zisă care, după un demaraj greoi, a cîştigat hotărît în altitudine, astăzi e şi ziua unor evenimente speciale: Ziua Europei (cu o conferinţă internaţională prezidată de Cristian Mungiu) şi ziua omagierii lui Manoel de Oliveira, celebrul cineast portughez care va împlini 100 de ani în toamna lui 2008! Şi care continuă să lucreze! În ceea ce-l priveşte pe Oliveira, pare adevărată o replică dintr-un film de la Cannes – “Dacă eşti foarte ocupat nu ai timp să îmbătrîneşti!”.
La Cannes, toată lumea e “foarte ocupată”, legăturile cu exteriorul sînt tăiate, plonjezi într-un timp artificial, într-o baie de ficţiune, de “irealitate imediată”, cu filmele care încep de dimineaţă, de la 8 şi jumătate, şi sfîrşesc după miezul nopţii. Sună comic, dar e adevărat: cineva mi-a povestit că, după un Cannes, de epuizare, s-a internat în spital! Într-un spaţiu al tuturor controverselor, toată lumea cade de acord asupra unui lucru: Cannesul e un festival foarte “fizic”... De pildă, vineri seară a fost ziua crosului pe Croazetă de la sala unde s-a terminat “Boogie”, filmul lui Radu Muntean, la sala unde începea “Woody”. Adică ultimul film al lui Woody Allen, “Vicky Cristina Barcelona”. Vicky şi Cristina: două americance tinere şi frumoase, o blondă şi o brună, cărora o vacanţă la Barcelona le deschide noi orizonturi, turistice, dar mai ales erotice; o comedie romantică, o capodoperă a genului, unul dintre marile “filme mici” ale lui Woody Allen... Pentru Woody – s-a constatat şi la conferinţa de presă – mulţimea de critici e gata să-şi sfîşie hainele, să se calce în picioare, să suporte busculade de nedescris, care ar eclip
