Peste 100.000 de vizitatori s-au călcat în picioare pentru a vizita cele 12 instituţii de cultură În noaptea de sâmbătă spre duminică, străzile Bucureştiului au fost invadate de oameni, Peste 100.000 de vizitatori s-au călcat în picioare pentru a vizita cele 12 instituţii de cultură
În noaptea de sâmbătă spre duminică, străzile Bucureştiului au fost invadate de oameni, în mare parte tineri. Nu mergeau la concertul Kylie Minogue, ci să viziteze muzee.
Suntem obişnuiţi să vedem cozi la muzee numai în marile capitale occidentale, pe când muzeele noastre au încă prea puţini vizitatori. Iată însă că interesul publicului faţă de astfel de lăcaşuri de cultură poate fi stimulat, iar rezultatele să depăşească orice aşteptări.
După primele estimări ale organizatorilor, cele 12 muzee bucureştene care au intrat în acest program au primit, pe parcursul întregii nopţi, în jur de 100.000 de vizitatori. Nimeni nu se aştepta la o asemenea cifră, pentru că anii trecuţi, la cele trei ediţii anterioare, publicul nu a fost chiar aşa de numeros.
După cum ne-a declarat Laura Manolache, directoarea Muzeului "George Enescu", la ediţia trecută a Nopţii Muzeelor au avut 300-400 de vizitatori. Anul acesta, peste 5.000-6.000.
Ideea de circuit a fost câştigătoare
Motivul pentru care evenimentul de acest an a avut un aşa de mare succes a fost conceperea unui plan unitar de promovare şi integrarea tuturor muzeelor bucureştene într-un circuit.
Noaptea Muzeelor este o manifestare internaţională, ajunsă anul acesta la a patra ediţie, la care participă anual 5.000 de muzee europene. Muzeul Naţional de Artă al României a avut de data aceasta ideea unui circuit de vizitare a tuturor celor 12 muzee, cu ajutorul unui autobuz. Pentru promovarea circuitului, a fost obţinută o finanţare de 24.000 de lei de la Administraţia Fondului Cultural Naţional.
"I