Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aproape jumatate dintre romii din Italia sunt italieni

Publicat in Romania Libera, luni 19 mai 2008 ·

Cotidianul italian La Stampa critica guvernul pentru masurile privind expulzarile romilor pe care intentioneaza sa le ia fara sa tina cont ca aproape jumatate dintre romii aflati pe teritoriul Italiei sunt de fapt italieni.

E usor sa spui "rom", si mai usor este sa vorbesti despre expulzari. In mijlocul acestor doua cuvinte se afla realitatea cifrelor, si nu este prea usor de acceptat o astfel de realitate. Jumatate dintre romii prezenti in Italia sunt italieni, nici mai mult nici mai putin decat cei care in urma cu cateva zile dadeau foc baracilor din tabara Ponticelli, in apropiere de Napoli.

Cifrele in aceasta materie sunt foarte vagi. In studiul Ispo prezentat in ianuarie de MAI italian, se vorbeste despre 140.000 de persoane. Aproximativ 70.000 dintre acestea sunt, asadar, italieni: in aprilie ei s-au prezentat la vot si in fiecare dimineata isi insotesc copiii la scoala. Daca la acestia mai adaugam si apatrizii, care sunt astfel de ani de zile, si tinerii nascuti in aceste tabere, care nu au reusit niciodata sa obtina rezidenta, vom avea un prim element al 'naivitatilor' din zilele acestea. Pentru ca expulzarea unui italian, chiar daca este de etnie roma, apare cat se poate de greu de imaginat. Intr-adevar, guvernul nu se gandeste catusi de putin la acest lucru, noteaza La Stampa monitorizat de Rompres.

Este usor sa vorbesti si despre ordine publica, in realitate problema romilor este mai cu seama o problema de costuri ce trebuie abordate daca se alege calea solidaritatii. In 2006, administratia municipalitatii din Roma, condusa pe atunci de Walter Veltroni, a cheltuit 26 de milioane de euro pentru gestionarea a 27 de tabere de nomazi autorizate si acordarea de asistenta unui numar de 5.227 romi. In general, se estimeaza ca construirea unei tabere noi cu toate dotarile inseamna aproximativ 2 milioane de euro, si inseamna niste

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 6 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 7 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 11 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 3 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 3 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 6 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

FOTO Carla, tânăra din Botoșani care a renunțat la o carieră în bioinginerie medicală pentru a salva vieți. Povestea curajoasă a tinerei de 23 de ani

Botosani News acum o ora
Alexandra – Carla este o tânără ambițioasă din Botoșani, care și-a dorit mereu să fie în prima linie pentru a salva vieți. După ce a absolvit Facultatea de Bioinginerie Medicală din cadrul Universității de Medicină și Farmacie din Iași, viitorul ei

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum 3 ore
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/25°
dum.

13°/19°
lun.

4°/12°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

15°
sâm.

12°/25°
dum.

5°/12°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/22°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/13°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°