Ca în fiecare mai, când înfloreşte bujorul românesc în rezervaţia naturală Poiana Pleniţa, oamenii locului se adună să scape de cele rele şi să le adune pe cele bune într-o petrecere cu taraf, bere şi voie bună. Ieri însă, roşul crud al bujorului a fost tulburat, pentru câteva ore, de culorile politichiei, candidaţii de lună iunie făcându-şi loc prin fumul grătarelor şi solidarizând la un mic cu alegătorii. Săgeţile de pe indicatoare arată cinci kilometri până la Pleniţa. Drumul coteşte spre dreapta, printr-o buclă bruscă. În stânga îşi croieşte cale o uliţă de ţară, neasfaltată, pe care trece o căruţă. Pe o buturugă uscată, o bătrână rezemată într-un lemn priveşte pierdută la maşinile ce-i trec prin faţă. Trei kilometri, doi, unu şi, în sfârşit, intrăm în localitate. Pleniţa city, cum îi place primarului să glumească. E miezul zilei şi pe străzi aproape nici ţipenie de om. „Faceţi la dreapta, mamă, şi apoi la stânga. Vă ţineţi după maşinile ăştea multe, că toate se duc la pădure“, ne sfătuieşte o femeie la vreo cincizeci de ani, cu faţa arsă de soare. Pădure - rezervaţie naturală - arată, din nou, indicatoarele din marginea şoselei. Drumul începe să înghesuie maşinile care se strâng una-n alta, de-o parte şi de alta. Dolj, Mehedinţi, Bucureşti, unele au chiar şi numere de... Bulgaria. Lângă ele, oamenii întind păturile sau scaunele şi încing focul pentru grătare. E puţin trecut de miezul zilei şi deja îţi găseşti greu un loc la umbra copacilor, în marginea poieniţei. „Nu alege mulţi bujori, îţi ajung câţiva!“, „Ocrotiţi natura, ne vom bucura de Bujor şi la anul!“, „La plecare, să lăsăm curat!“. Îndemnurile stau agăţate de copaci, de-a dreapta şi de-a stânga drumului, ca un ghid ecologic la purtător. Paeonia peregrina, pe latineşte, adică bujorul românesc, se întinde pe o suprafaţă de aproape 60 de hectare, dar creşte neuniform şi întâmplător ca buchete sau num