Fostul consilier prezidenţial, Claudiu Săftoiu, crede că anatemizarea oricărei acţiuni politice ca „făcătură“ sapă la temelia încrederii şi a dialogului democratic. Sursa: Răzvan VălcăneanţuSursa: Razvan Valcaneantu

1 /.

Ioana Lupea: Aţi făcut trei campanii electorale: 2000, 2004 şi 2008. Sunt diferenţe?

Claudiu Săftoiu: În 2000 a ieşit în evidenţă necesitatea votului uninominal prin victoria la Bucureşti a unui candidat care a câştigat prin propriul său nume. Este vorba de Traian Băsescu. Atunci am avut primul semnal că societatea este sensibilă la performanţa individuală a politicienilor. A fost o campanie a speranţelor mari, după deziluzii foarte mari. În 2004, campania a fost ultrapolitizată, s-a mers pe dihotomia comunism-anticomunism şi s-a reîncărcat acest construct al luptei anticorupţie, la un alt nivel şi dintr-o altă tabără. Discursul anticomunist şi anticorupţie, cu care s-a câştigat în 2004, s-a potrivit unui tip de public, educat, cultural, dar care, fatalmente, o ducea rău. În 2008, lucrurile s-au complicat. Traversăm nouă ani de creştere economică, fără cutremure în structura economiei care să ducă la colapsuri. Şi se pare că pe măsură ce condiţiile de viaţă se îmbunătăţesc, mesajele politice se diversifică şi îşi caută o audienţă segmentată. Este prima dată în România când se merge pe redirecţionarea mesajului politic spre mesajul tehnic, de administraţie. De aceea poate oamenii nu se mai regăsesc în această campanie, au senzaţia unei campanii confuze.

Mircea Marian: Mesajul administrativ funcţionează şi în Bucureşti?

Cred că în Bucureşti lucrurile sunt mai complicate. Oraşul a devenit atât de problematic încât toate sunt prioritare, de la trafic la criza locuinţelor. În provincie, în localităţile urbane, acolo unde fac eu campanie, oamenii au nevoie de angajamente punctuale: facem străzile anul acesta, canali