Nu mai puţin de 38 de persoane - americani, canadieni, pakistanezi, portughezi, dar şi 18 cetăţeni români - au fost arestate, iar 7 locuinţe din Bucureşti, Craiova, Caracal şi Buzău au fost perchiziţionate. Sursa: NorthFoto
Totul s-a întâmplat în cadrul unei acţiuni comune a autorităţilor judiciare americane şi române, declanşante în cazul unei ample reţele de criminalitate informatică.
Dosarul vizează o fraudă de tip „phishing“ de proporţii. Cu alte cuvinte, prin intermediul unor „spam“-uri transmise clienţilor unor bănci, escrocii obţineau informaţii despre situaţia conturilor acestora, după care le furau toate economiile depuse. Potrivit anchetatorilor, românii acuzaţi au obţinut mii de numere de cont şi date personale, în cadrul unui singur atac, în care au trimis mai mult de 1,3 milioane de e-mailuri spam. Mii de oameni au fost păgubiţi, prejudiciul total ridicându-se la câteva milioane de dolari.
Acţiunea comună a autorităţilor româno-americane survine chiar în perioada de dinaintea semnării Tratatului de colaborare juridică dintre România şi SUA. În cadrul acestuia este prevăzut şi un protocol de asistenţă, principalul beneficiu constituindu-l obţinerea informaţiilor bancare necesare investigării unor cazuri de criminalitate organizată şi terorism.
De asemenea, procedurile precum cele de tipul ultimei acţiuni comune vor fi simplificate prin trimiterea cererilor de asistenţă direct între diferite autorităţi, şi nu, ca până acum, prin intermediul Ministerului Justiţiei şi Departamentului de Justiţie al SUA