Un nou maxim istoric pentru ţiţei, un nou salt al preţului carburanţilor, care ne propulsează mai sus decât în alte state ale Uniunii Europene, chiar dacă acestea nu dispun de rezerve de petrol. Astfel de titluri au apărut din ce în ce mai des, pe măsură ce lumea constată că majorările de preţ de 2-3%, operate des şi, de data aceasta, fără paşi mici, atacă deja portofelele. Şi atunci, te întrebi la ce ne foloseşte faptul că România dispune încă de rezerve importante de petrol.

M-am revoltat de fiecare dată când majorările de preţuri la carburanţi se făceau atunci când existau factori favorizanţi pentru ieftinirea lor (din 2004 până în 2007, când leul se întărea faţă de valute sau când preţul petrolului pe plan internaţional se ieftinea). Nu pot să mă revolt atunci când majorările au motivaţii obiective - salturi cauzate, spre exemplu, de scumpirea ţiţeiului dinspre 100 spre 128 de dolari pe baril. Însă, atât eu, cât şi Consiliul Concurenţei trebuie să facem calculele mai complex. Să vedem că şi dolarul s-a ieftinit în raport cu leul, să cunoaştem că preţul ţiţeiului reprezintă cam o treime din preţul unui litru de combustibil şi să ni se aprindă un beculeţ când vedem că scumpirea barilului este reflectată integral în preţ.

Nu mă pot revolta însă împotriva tendinţei. Aceea de scumpire. Iar dacă am ajuns să plătim peste 4 lei pentru litrul de carburant, sunt îndreptăţit să mă întreb: nouă ce ne rămâne? Plătim, dar ce ne rămâne?

Cum se întoarce în favoarea românilor preţul foarte mare al ţiţeiului, de care dispunem în subsolul României sau sub Marea Neagră? E simplu. Nu se întoarce.

Profitul net al companiei Petrom s-a majorat în primul trimestru din 2008 cu 156% faţă de trimestrul I 2007. 977 de milioane de lei în doar trei luni. Adică 267 de milioane de lei. Adică aproape jumătate din suma plătită de OMV pentru preluarea integrală a producţi