Frumos ambalat, eseul despre Internet al lui Constantin Vica din ultimul numar al Dilematecii (mai 2008) pune, indirect, o problema culturala cu o miza foarte mare: aceea a traditiei si a formarii prin accesul "nelimitat" la informatia virtuala. Constantin Vica a absolvit un master in Franta, la Universitatea Paris XII, pe tema relevantei culturale a comunicarii virtuale si are, dintre toti cercetatorii romani in domenii similare, poate cea mai serioasa bibliografie parcursa. Exista fel de fel de opinii despre Internet. Nu are rost sa intram in dezbaterea sterila despre "cine are dreptate", detractorii sau suporterii, dupa cum insusi autorul ne descurajeaza sa ne intrebam. Internetul exista, ca si realitatea virtuala de uz individual. Acest "spatiu virtual public" are, desigur, norme de igiena, dar ceea ce il face diferit fata de un spatiu public "real" este felul prezentei pe care o implica. Practic, locul prezentei este aici umplut cu o proiectie individuala. Spatiul prezentei este inlocuit cu spatiul dorintei, ceea ce Max Dorra formuleaza frapant, à propos de globalizare, intr-un recent editorial din Le Monde: "Inflatia monetara nu este de altfel decat un caz particular al inflatiei simbolice in general: oamenii, cuvintele lor, imaginea pe care si-o fac despre sine sunt, in decursul schimburilor, un soi de moneda fara acoperire"1. Acoperire in realitate, adica. Nu exista deci atata realitate cata dorinta (de realitate). Aceasta este una dintre ideile fundamentale ale productiei (capitaliste) de astazi. Nu cumperi ce-ti trebuie, ci ceea ce vrei, iar distanta dintre util si dorit este la fel de mare ca aceea dintre o descriere cadrata stiintific a unei persoane si cea formulata de cineva indragostit de respectiva persoana. Internetul este un hypermarket de informatii. Desigur, de aici poti lua o multime de lucruri "adevarate": muzica, filme, carti, respectiv, texte.