Guvernul britanic şi-a propus să înfiinţeze o masivă baze de date, în care vor fi păstrate, timp de cel puţin 12 luni, informaţii obţinute de la furnizorii de Internet şi companiile de comunicaţii: numere de telefon, adrese de e-mail, SMS-uri şi informaţii despre perioadele de timp petrecute de utilizatori pe Internet, toate vor fi puse la păstrare, conform unui plan pentru combaterea terorismului, informează cotidianul britanic The Times. Informaţiile obţinute de la furnizorii de Internet şi companiile de telecomunicaţii vor putea fi accesate de serviciile de securitate, dacă obţin aprobare din partea tribunalelor, potrivit planului elaborat de oficialii britanici. Cum era de aşteptat, jurnaliştii britanici estimează că propunerea va genera noi proteste faţă de crearea unei societăţi de tip “Big Brother”, temere justificată de altfel, având în vedere că doar cu ceva timp în urmă, autorităţile anunţaseră că intenţionează să creeze baze de date care să cuprindă informaţii prelevate de pe cărţile de identitate şi fişele medicale ale britanicilor.
În plus, există serioase îndoieli că autorităţile pot administra un sistem care cuprinde miliarde de informaţii, în condiţiile în care, doar anul trecut, aproximativ 57 de miliarde de mesaje telefonice au fost trimise în Marea Britanie.
Reprezentanţii Ministerului de Interne şi cei ai furnizorilor de Internet şi companiilor de comunicaţii au discutat deja posibilitatea înfiinţării acestei baze de date, pregătindu-se pentru o lege a comunicaţiilor, care ar putea fi menţionată chiar în discursul Reginei, din noiembrie. Cu toate acestea, acest plan nu a fost deocamdată trimis miniştrilor.
RISC DE ABUZURI ŞI ATACURI
Surse citate de publicaţia britanică susţin însă că o astfel de iniţiativă va fi supusă riscului de abuzuri şi atacuri. “Având în vedere antecedentele Guvernului privind menţinerea integrităţii