Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Patria cireşelor

Publicat in GAZETA de SUD, marți 20 mai 2008 ·

Sătenii din Rugi, comuna Turcineşti, sunt poate cei mai fericiţi locuitori ai judeţului Gorj, trăind în patria cireşelor.GORJ. Timp de o lună, localnicii din Rugi nu mai fac altceva decât să culeagă roadele cireşilor. De zeci de ani, sătenii participă, cu mic, cu mare, la cules. Nu există gospodărie sau bucată de teren pe care să nu fie cel puţin un cireş. Unele familii deţin sute de pomi fructiferi, ale căror roade le aduc anual venituri consistente. În acest an, preţul kilogramului de cireşe a variat. Întrucât producţia este foarte mare, preţul scade foarte rapid. Cireşele sunt recoltate pe serii, în funcţie de specie. Există roşii, negre şi galbene, toate la fel de gustoase şi de căutate. 100% din producţia de cireşe de la Rugi este ecologică.

Oameni avuţi Atunci când începe recoltarea, ploaia este cel mai mare duşman al locuitorilor din satul Rugi. „De mici suntem implicaţi în activitatea asta şi fructele pentru noi sunt cea mai de preţ comoară. Fie le vindem, fie le folosim pentru a prepara rachiu, ţuică şi altele. Toţi am fost proprietari şi înainte de 1989 pentru că a fost zonă necooperativizată şi mergeam la piaţă cu cireşe, cum mergem şi acum“, a povestit Grigore Hortopan, din Rugi.

Traficanţii de cireşe

De câţiva ani, majoritatea localnicilor din Rugi nu mai merg la piaţă să îşi vândă marfa. Tone de cireşe sunt preluate de traficanţi direct de la producător şi ulterior comercializate în piaţă. Pe lângă faptul că nu se mai pierde timp cu transportul, se obţine şi un ban sigur, chiar dacă mai puţin decât dacă s-ar fi mers cu fructele, în piaţă, la oraş. Există traficanţi de cireşe care nici măcar nu au avut vreodată o plantaţie de pomi fructiferi. Din cauză că intervin între producător şi cumpărător, preţul fructelor creşte. În prezent, preţul oferit sătenilor pentru un kilogram de cireşe variază între patru şi cinci lei. La piaţă, este

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump suspendă ajutorul militar pentru Ucraina. Președintele american așteaptă scuzele lui Volodimir Zelenski, după cearta din Biroul Oval

Ziare.com acum o ora
Statele Unite au decis să suspende ajutorul militar destinat Ucrainei, la doar câteva zile după o discuție tensionată în Biroul Oval între președintele american, Donald Trump, și omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski. Informația a fost confirma

Donald Trump se adresează marţi Congresului, pentru prima dată în actualul mandat. De ce este important şi despre ce este aşteptat să vorbească

News.ro acum o ora
Preşedintele Donald Trump va rosti marţi seara un discurs în faţa unei sesiuni comune a Congresului, marcând primul său discurs important în faţa legislatorilor de la revenirea la Casa Albă. Discursul, aşteptat la ora locală 21:00 (miercuri, 4:00, o

Israelul amenință Hamas: „Porţile iadului se vor deschide”, dacă nu eliberează ostaticii rămaşi în Gaza

Ziare.com acum 25 minute
Israelul a ameninţat luni, 3 martie, cu represalii violente dacă gruparea militantă Hamas nu returnează ultimii ostatici israelieni încă deţinuţi în Gaza, potrivit France24. Ministrul apărării spune că porţile Gaza vor fi încuiate, iar porţile iadul

Calendar-ortodox Sărbătoarea religioasă a zilei de marți, 4 martie 2025

Ziua Constanta acum 9 minute
Sfântul Gherasim de la Iordan a trait in secolul al VII-lea. Dupa ce s-a calugarit, s-a retras in pustiul Tebaidei unde a intemeiat un asezamant monahal, prezent si in zilele noastre. Atat de mult s-a impartasit de viata dumnezeiasca, incat si fiare

Traian Băsescu, avertisment sumbru: „Fără sprijinul SUA, Ucraina va capitula. Problema e că urmăm noi”

HotNews acum 6 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat luni seară că, în cazul în care SUA vor opri sprijinul pentru Ucraina, „nu va mai putea fi vorba de un acord de pace, ci de capitularea” Kievului în fața Rusiei. El a atras atenția, însă, că după acest mom

Felicia Ţilea Moldovan a murit. Fosta vicecampioană mondială la aruncarea suliței avea 57 de ani

HotNews acum 9 ore
Felicia Țilea Moldovan, vicecampioană mondială la aruncarea suliței, a decedat luni la vârsta de 57 de ani, potrivit graiulsălajului.ro și Agerpres. Fosta atletă s-a stins din viață în Spania, acolo unde era stabilită de mai bine de două decenii. Ce

Trump anunţă că tarifele vamale pentru Canada şi Mexic vor intra în vigoare de marţi. Cum răspund cele două state

Libertatea acum 6 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat luni că nu există nicio şansă ca Mexicul sau Canada să împiedice intrarea în vigoare, marţi, a unor tarife vamale de 25% impuse de SUA, ceea ce a făcut ca pieţele financiare să se clatine în faţa perspec

Reuters: Casa Albă are în vedere o posibilă reducere a sancţiunilor împotriva Rusiei. Nu este clar ce ar putea solicita Washingtonul în schimb

News.ro acum 7 ore
Casa Albă a cerut Departamentului de Stat şi Trezoreriei să elaboreze opţiuni pentru relaxarea sancţiunilor împotriva Rusiei pentru ca oficialii americani să le discute cu reprezentanţii ruşi în zilele următoare, însă nu este clar ce ar putea cere î

Donald Trump, noi amenințări la adresa lui Volodimir Zelenski: „Dacă cineva nu vrea un acord, nu va mai fi prin preajmă mult timp”

Libertatea acum 6 ore
Donald Trump și-a continuat luni amenințările mai mult sau mai puțin voalate la adresa președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, pe care îl acuză că respinge eforturile sale de a pune capăt războiului.

Investiție uriașă, de 100 de miliarde de dolari. Cel mai mare producător de cipuri din lume vrea să deschidă 5 noi fabrici în SUA. Trump: „E o chestiune de securitate națională pentru noi”

HotNews acum 8 ore
Directorul executiv al Taiwan Semiconductor Manufacturing Company (TSMC), cel mai mare producător de cipuri din lume, a anunțat, luni, că gigantul din industria tehnologiei va investi 100 de miliarde de dolari în SUA, unde vrea să construiască cinci

Vremea

București
acum

-0°
mar.

-0°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/16°
vin.

8°/17°
Iasi
acum

mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

6°/19°
vin.

8°/18°
Constanta
acum

mar.

0°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/10°
Cluj-Napoca
acum

-6°
mar.

-6°/10°
mie.

2°/13°
joi

4°/15°
vin.

6°/16°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/12°
mie.

4°/15°
joi

5°/17°
vin.

8°/17°