Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mitrea, acuzat de colegi că nu-şi face treaba ca şef de campanie PSD

Publicat in Gandul, marți 20 mai 2008 ·

Liderul PSD Mircea Geoană, coordonatorul campaniei electorale Miron Mitrea şi candidatul partidului la funcţia de primar al Capitalei Cristian Diaconescu s-au întâlnit, ieri, la sediul de campanie, după ce mai mulţi lideri de filiale şi-au exprimat nemulţumirea la adresa echipei de campanie.

Lui Mitrea i s-ar fi reproşat, indirect, de către unii din liderii de filiale, slaba implicare atât în campania naţională, cât şi în cea din Bucureşti, în condiţiile în care, potrivit unor estimări interne ale PSD, Cristian Diaconescu are un scor electoral, în Capitală, sub nivelul celui al partidului.

Acestuia i s-au adresat reproşuri, de asemenea, şi din partea echipei candidatului pentru Bucureşti, referitoare la întârzierile în producerea materialelor promoţionale şi la tergiversarea aprobărilor date pentru printarea şi înregistrarea unor afişe şi clipuri promoţionale. De cealaltă parte, potrivit surselor citate, Mitrea s-a arătat nemulţumit de atitudinea lui Diaconescu în campanie, apreciind că acesta dă dovadă de lipsă de combativitate, refuză unele evenimente electorale programate de echipa naţională de campanie şi nu adoptă un ton mai radical al discursului.

Şi atitudinea preşedintelui de onoare al PSD Ion Iliescu faţă de Diaconescu a fost discutată marţi, în condiţiile în care acesta, la o întâlnire electorală, a vorbit mai bine de o oră fără a aminti de Diaconescu sau de candidatura acestuia. Surse din partid au arătat că nemulţumirea lui Iliescu a fost generată de faptul că Diaconescu nu l-a însoţit la înmormântarea regretatului actor Colea Răutu.

PD-L a băgat filialele în teleconferinţă

Şi conducerea democrat-liberală este destul de nemulţumită de modul în care decurge campania electorală de la nivelul filialelor. Surse din conducerea PD-L susţin că luni seară s-a organizat o teleconferinţă cu filialele şi liderilor li s-a atras atenţia s

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Românii vor putea călători fără vize în China. Se prelungește și perioada de ședere

Ziare.com acum 49 minute
China a anunţat vineri, 22 noiembrie, că cetăţenii români vor putea călători fără vize în această ţară începând cu 30 noiembrie 2024, potrivit Reuters. China îşi va extinde regimul fără vize pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, J

UPDATE - Un avion Tarom care ar fi trebuit să aterizeze la Timişoara a fost direcţionat la Cluj-Napoca, din cauza vântului /

News.ro acum 51 minute
Avonul Tarom care ar fi trebuit să aterizeze la Timişoara vineri, la ora 8.40, a fost direcţionat la Cluj-Napoca, comandantul luând această decizie din cauza vântului puternic de pe Aeroportul Timişoara. Aeronava va ajunge totuşi la Tmişoara în juru

Două femei din Capitală, suspectate de înşelăciune după ce au vrut să cumpere o mașină de 100.000 de euro cu ordine de plată false

Ziare.com acum 34 minute
Poliţiştii din Capitală au reţinut două femei suspectate de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Cele două sunt acuzate că au vrut să cumpere un autovehicul de lux, a cărui valoare depăşeşte 100.000 de euro, dar au emis pentru ac

Alegeri prezidențiale 2024. De ce este importantă „ștampila de control” de pe spatele buletinului de vot

HotNews acum 37 minute
Pentru a fi validat, un buletin de vot pentru alegerile prezidențiale 2024 trebuie să îndeplinească mai multe cerințe, printre care și să aibă pe spatele său aplicată ștampila de control a secției de votare. Fără această ștampilă aplicată, votul va

Viktor Orban anunţă că îl va invita pe Netanyahu în Ungaria pentru a „sfida” mandatul de arestare al CPI

News.ro acum o ora
Premierul Viktor Orban, a cărui ţară deţine preşedinţia semestrială a UE, a anunţat vineri că îl va invita pe omologul său israelian Benjamin Netanyahu în Ungaria, pentru a protesta astfel faţă de decizia Curţii Penale Internaţionale (CPI) de a emit

De ce votul util înseamnă Nicolae Ciucă și nu Lasconi sau Geoană

G4Media acum 47 minute
Pentru cei care au înțeles pericolul PSD și pericolul blatului PSD-AUR opțiunea nu poate fi decât una singură: Nicolae Ciucă. A vota pentru o persoană nepregătită, în condiții de război în ascensiune la graniță, sau pentru a evita ascensiunea unui e

CAS/ INFORMARE – Servicii de prevenție, de depistare, confirmare și monitorizare a bolilor grave de care beneficiază gratuit persoanele asigurate

Ziarul Vaii Jiului acum 23 minute
Persoanele asigurate pot beneficia de servicii de prevenție, de depistare, confirmare și monitorizare a bolilor grave, decontate de sistemul asigurărilor sociale de sănătate. Pentru a beneficia de servicii de prevenție, o persoană asigurată trebuie

BLACK FRIDAY NISSA 2024: Extra Reduceri, Noutăți și Discounturi de până la 80%!

Cancan acum 57 minute
Black Friday la NISSA devine mai mult decât un eveniment de shopping – este o experiență complet reinventată! Cu reduceri spectaculoase de până la 80% și o selecție exclusivă de produse, campania din acest an introduce, în premieră, 5 elemente inova

Noul tren al CFR a reintrat în circulație: a plecat conform graficului din București

Wall-Street.ro acum 2 ore
Trenul IR16001 format din Săgeata Roşie 1 Coradia Stream a plecat vineri dimineaţa, la ora 5:40, din Bucureşti Nord către Braşov, conform graficului, potrivit informaţiilor oferite de către Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF). La ora 8:43, pr

Un bărbat din Arad a promis iubire eternă, pe Facebook, unor femei, apoi le-a amăgit și le-a făcut să îi trimită mii de euro

Libertatea acum o ora
Un bărbat din Arad s-a ales cu sume semnificative de bani, după ce a reușit să tragă pe sfoară două femei. Pentru a le stoarce de bani, acesta le-a promis iubire eternă și a recurs și la șantaj, conform News.ro.

Vremea

București
acum

vin.

3°/12°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

-1°/9°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
Constanta
acum

10°
vin.

4°/15°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-3°/5°
sâm.

-7°/1°
dum.

-7°/1°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/8°
sâm.

0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°