Goga şi Coman, riscă să stea pe tuşă 2 ani, dacă vor fi găsiţi vinovaţi de FRF în cazul “Valiza de la Cluj”.
Cazul “Valiza de la Cluj” ar putea face victime în rîndul jucătorilor “şepcilor roşii”.
Mijlocaşul Gigel Coman şi atacantul Dorin Goga ar putea fi suspendaţi doi ani de FRF, dacă se dovedeşte că au avut o contribuţie directă la încercarea lui Gigi Becali de a stimula financiar jucătorii Universităţii la meciul cu CFR din ultima etapă a campionatului.
Gigel Coman a fost ridicat de procurorii DNA, împreună cu vicepreşedintele Stelei Teia Sponte şi doi dintre bodyguarzii lui Gigi Becali, dintr-un restaurant clujean, imediat după finalul meciului dintre “U” şi CFR. Asupra lor s-a găsit o geantă cu 1,7 milioane de euro, bani care urmau să ajungă la jucătorii Universităţii , în cazul în care ar fi reuşit să obţină cel puţin o remiză împotriva feroviarilor.
Căpitanul “şepcilor roşii”, Dorin Goga, a fost sunat de Gigi Becali înainte cu trei zile de ultima etapă, imediat după ce Steaua a pierdut în Ştefan cel Mare. Finanţatorul Stelei i-a promis atacantului de 24 de ani o sumă importantă de bani, care urma să fie împărţită în vestiarul Universităţii după meciul cu CFR, în cazul unui rezultat pozitiv. Coman şi Goga ar fi recunoscut în faţa anchetatorilor că banii pregătiţi de Gigi Becali urmau să ajungă la jucătorii clujeni.
“Federaţia aşteaptă ca DNA-ul să dea un verdict, pentru a se putea pronunţa”
UN OFICIAL FRF
Ce spune regulamentul
La art. 60, alin. 2, regulamentul disciplinar al FRF prevede sancţiunile în cazul corupţiei pasive, adică solicitarea, acceptarea promisiunii sau primirea unui avantaj nejustificat, precum şi fapta unei persoane de a promite, oferi sau acorda sume de bani unui oficial al unui club sau unui terţ, în beneficiul unui club, în