Pentru cei mai mulţi dintre cei care ajung la Costa Blanca, referinţele gastronomice se limitează la vedeta incontestabilă a gastronomiei valenciene: “paella”.

Pentru cei mai mulţi dintre cei care ajung la Costa Blanca, referinţele gastronomice se limitează la vedeta incontestabilă a gastronomiei valenciene: “paella”. Un preparat despre care cred că ştiu totul, pe care l-au degustat cu mult înainte de a păşi pe nisipul iberic – pentru că, nu-i aşa?, alături de pizza italiană, pare să fie mîncarea cea mai “internaţionali­zată”… Localnicii însă, dacă ar fi nevoiţi să guste din această “paella” care a cucerit lumea, ar strîmba cu siguranţă din nas. Atît de mîndri de reţeta lor unică, ei consideră de altfel “absolut oribile” o mulţime de alte reţete pe care le întîlneşti în Spania şi în Ibero-America. Singura adevărată este “paella” pregătită cu orez de Albufera, în cele două variante ale sale: cu carne de pui şi iepure – “paella valenciana de pollo y conejo” – sau cu legume, peşte şi fructe de mare (mai ales în oraşele care se înşiră la malul Mediteranei). Dacă e să dăm crezare gastronomului spaniol Manuel Vázquez Montalbán, “paella de marisco” (cu fructe de mare) nu e totuşi specifică Valenciei, ci coastei dintre Castellón şi Tarragona. Există multe reţete, dar, în esenţă, o paella reuşită are ca ingrediente orez şi şofran, fasole verde, carne de pui şi de iepure, ulei, sare, boia de ardei dulce şi roşii. Un bucătar de-al locului îţi va spune că, pe lîngă ingrediente şi reţetă, important pentru obţinerea texturii potrivite a mîncării este şi instrumentarul folosit, din care nu trebuie să lipsească “la pae­llara”, acea tavă de metal, creată parcă anume pentru acest preparat savuros. Avînd un diametru începînd de la 30 de cm şi ajungînd pînă la 90 cm, ea îţi permite mai întîi să sotezi orezul, apoi să îl fierbi înăbuşit şi, în fine, să îl laşi să se coacă, pe