Procesul reindustrializării se petrece fără ca vreun guvern să-şi propună acest obiectiv. Încet, pe nesimţite, fără ca vreun guvern să-şi propună în mod explicit, a început reindustrializarea României. Renault, Ford, Nokia, poate Mercedes, poate Voestalpine, pun câte un steguleţ pe harta industrială a României. Alte sute sau mii de companii mai puţin cunoscute, româneşti şi străine, au investit pentru a produce în România. La toate acestea trebuie adăugate nu

Procesul reindustrializării se petrece fără ca vreun guvern să-şi propună acest obiectiv.

Încet, pe nesimţite, fără ca vreun guvern să-şi propună în mod explicit, a început reindustrializarea României.

Renault, Ford, Nokia, poate Mercedes, poate Voestalpine, pun câte un steguleţ pe harta industrială a României. Alte sute sau mii de companii mai puţin cunoscute, româneşti şi străine, au investit pentru a produce în România. La toate acestea trebuie adăugate numele mari, prezente în ţara noastră, din domeniul bancar. Yahoo, Microsoft sau Google, chiar dacă discret, pun piciorul tot mai ferm pe pământ românesc.

Sunt dintre cei care cred că economia românească creşte în mod sănătos şi viguros, iar direcţia în care mergem e cea bună. Ceea ce şi-a propus Ceauşescu se întâmplă acum, pe alte coordonate, şi cu alţi actori. Economia nu creşte acum numai datorită consumului intern.

Investiţiile străine directe şi exportul sunt alte două locomotive ale creşterii. Dar ele sunt interdependente: investiţiile străine vin pentru perspectivele de creştere ale cererii interne, salariile şi exportul cresc datorită investiţiilor. În 2008, România va exporta de aproape 35 miliarde euro, de peste trei ori mai mult decât vârful atins înainte de ‘89. Acesta e semnul clar că economia de acum nu mai suferă comparaţie cu cea