Că italienii se pregătesc să ne facă vânt din Italia, sunt destul de sceptic. Cu o economie în dificultate, cea mai fragilă din UE, căutând cu disperare surse de finanţare pentru a ieşi din stagnare, mă îndoiesc că Italia are cu ce înlocui forţa de muncă ieftină, o parte din ea românească. Românii produc 1% din PIB-ul italian, cu 800.000 de conaţionali cu acte legale sau clandestini. Sigur avem o problemă de imagine, cu ţiganii noştri, cetăţeni ai României (folosesc „ţigani“ ca şi Kogălniceanu, nimic peiorativ, dimpotrivă). Nu se integrează, locuiesc la marginea oraşelor, la Roma mai ales, unde sunt zeci de tabere insalubre, focare de infracţionalitate. Mai sunt şi alţi imigranţi - cei veniţi via Libia lui Ghadafi, din nordul Africii, care îngroaşă valul celor din Estul Europei. Taberele, vechi de 10-15 ani, au fost tolerate şi neglijate de autorităţile italiene, care s-au făcut chiar că nu le văd. Drama lacrimogenă a intervenit brusc într-un dublu context: al crimei lui Mailat (nu uit prezumţia de nevinovăţie, nu este încă judecat). Povestea s-a nimerit să explodeze pe fondul campaniei electorale pentru Primăria Romei şi pentru şefia Partidului Democrat, recent înfiinţat. Veltroni, în căutare de subiecte electorale, a lansat cu această ocazie, cu cinism, o psihodramă, pentru a câştiga simpatii şi voturi. Nu i-a folosit. A pierdut primăria mult iubită, paradoxal, chiar pe mâna lui. Partidele de centru dreapta i-au furat tema, „imigranţii“ au îngroşat-o bine de tot şi coaliţia Berlusconi/Fini/Bossi a ajuns la putere, agitând puternic tema „siguranţei cetăţeanului“. Nu poţi să promiţi miracole economice, dar poţi, pentru că e mai uşor, să strigi: „Afară cu străinii din ţară!“. Măcar cât e campanie şi şomaj, resentimentele faţă de cei diferiţi de tine pot fi exploatate uşor pentru că aduc şi voturi multe. Deşi campania s-a terminat, diverşi lideri continuă, ameţiţi de d