În principiu, o piaţă de capital dezvoltată reprezintă unul dintre cei mai importanţi aliaţi ai Fiscului în îmbunătăţirea gradului de colectare fiscală. Astfel, ratingul unei societăţi listate este un element foarte important în ceea ce priveşte costurile de finanţare ale unei companii pe o piaţă bursieră. Un rating bun presupune transparenţă din partea societăţilor listate, atât în ceea ce priveşte situaţiile financiare, cât şi în ce priveşte principalele deci
În principiu, o piaţă de capital dezvoltată reprezintă unul dintre cei mai importanţi aliaţi ai Fiscului în îmbunătăţirea gradului de colectare fiscală. Astfel, ratingul unei societăţi listate este un element foarte important în ceea ce priveşte costurile de finanţare ale unei companii pe o piaţă bursieră. Un rating bun presupune transparenţă din partea societăţilor listate, atât în ceea ce priveşte situaţiile financiare, cât şi în ce priveşte principalele decizii ale companiei.
Mai important, menţinerea unui rating bun de cele mai multe ori stimulează companiile listate să facă eforturi în sensul obţinerii unui profit cât mai mare, cât mai repede posibil - ceea ce înseamnă mai mulţi bani la bugetul de stat, ca efect al taxării respectivelor profituri.
De asemenea, toleranţa societăţilor listate faţă de riscurile fiscale şi mai ales faţă de indisciplina fiscală tinde să fie scăzută, deoarece existenţa acestui tip de riscuri ar putea avea drept efect scăderea ratingului şi implicit creşterea costului pe care respectiva societate ar trebui să îl suporte pentru a atrage finanţare.
Prin urmare, pentru a îmbunătăţi disciplina fiscală, ar fi preferabil ca autorităţile române să încerce mai degrabă să cointereseze contribuabilii prin sprijinirea unei pieţe de capital eficiente şi dezvoltate, în loc de implementar