Mesajul a fost trimis. Multumesc!

TENIS DE MASA-4 ROM�NI LA BEIJING

Publicat in Actualitatea botosaneana, miercuri 21 mai 2008 ·

România va fi reprezentată la Jocurile Olimpice de vară de la Beijing, din luna august, de patru sportivi, Daniela Dodean, Elizabeta Samara, Cristina Hîrîci şi Adrian Crişan.

Numele celor patru au fost confirmate cu prilejul reuniunii Comitetului Executiv al Federaţiei Internaţionale de Tenis de Masă (ITTF), desfăşurată la Londra, la finalul căreia s-au publicat, în mod oficial, lista sportivilor şi a echipelor ce vor participa la Jocurile Olimpice 2008.

Alături de Daniela Dodean - calificată în baza clasamentului mondial din luna ianuarie şi de Elizabeta Samara - calificată la turneul de la Nantes, România va mai fi reprezentata de încă doi sportivi: Adrian Crişan - datorită clasării pe locul 4 la turneul de calificare de la Budapesta şi Cristina Hîrîci - în cadrul echipei de senioare a României, calificată la Olimpiadă, relatează FRTM.

Calificarea echipei feminine la Jocurile Olimpice este cu atât mai valoroasă cu cât, pe lângă faptul că aliniem cea mai tânără selecţionată (Dodean - 20 de ani, Samara - 19 ani şi Hîrîci - 16 ani), suntem şi singura ţară care are în componenţă jucătoare crescute în întregime de şcoala de tenis de masă din România. Din celelalte ţări ale Europei, calificate la Olimpiada din China, doar România şi Croaţia nu au în alcătuire nicio sportivă de origine asiatică, iar în reprezentativa Croaţiei figurează o sportivă de origine română, Cornelia Vaida.

La masculin, deşi a jucat accidentat şi cu dureri la spate, Adrian Crişan a reuşit la turneul final mondial de calificare de la Budapesta să ajungă până în semifinale şi să se califice astfel pentru a treia oara în cariera la Jocurile Olimpice, după Sydney 2000 şi Atena 2004.

Autori: ROMPRES

România va fi reprezentată la Jocurile Olimpice de vară de la Beijing, din luna august, de patru sportivi, Daniela Dodean, El

Articolul in Actualitatea botosaneana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BREAKING O mașină a intrat într-o mulțime de oameni pe bulevardul Santa Monica din Los Angeles, peste 20 de persoane sunt rănite

G4Media acum 27 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de persoane au fost rănite în Los Angeles după ce o mașină a intrat în mulțime pe Santa Monica Boulevard, unul dintre cele mai renumite bulevarde ale orașului, transmite Le Figaro. Urmărește

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 4 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 3 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Ministrul Mediului infirmă INTERZICEREA centralelor de apartament: ”Fake news” / Ce spune Directiva privind performanța energetică a clădirilor

Gandul acum o ora
Vor fi sau nu interzise centralele de apartament de către UE? O întrebare aflată pe buzele multor cetățeni, care a stârnit de multe ori discuții aprinse și chiar controverse în spațiul public. Diana Buzoianu, ministrul Mediului, susţine că ideea int

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Ministru USR, despre candidatura lui Cătălin Drulă la Primăria Capitalei: „Este exact acelaşi profil pe care l-a avut şi Nicuşor Dan”

HotNews acum 37 minute
Ministra Mediului Diana Buzoianu consideră că fostul lider USR Cătălin Drulă este „un om aplecat pe cifre”, exact cum este și președintele Nicușor Dan, fostul primar al Capitalei. Ministra USR a fost întrebată sâmbătă, la Prima TV, dacă Drulă va fi

Şeful armatei ucrainene declară că trupele sale sunt ferm pe poziţii în afara oraşului Pokrovsk

G4Media acum 36 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şeful armatei ucrainene Oleksandr Sîrskîi a declarat vineri că forţele sale rămân ferme în apărarea Pokrovsk, oraş cheie pe frontul de est în războiul cu Rusia, intrat în al patrulea an, informează a

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 26 minute
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Medalie de aur pentru România la atletism, la Campionatele Europene U23

Mediafax acum o ora
În aceste zile au loc Campionatele Europene U23 de atletism, la Bergen, în Norvegia, iar o reprezentantă a României din competiție a bifat o performanță remarcabilă. Este vorba despre Alexia Ioana Dospin, care vineri, 18 iulie 2025, a cucerit medali

SUA iau în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele de apărare

G4Media acum 57 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul apărării american, Pete Hegseth, a declarat vineri că administraţia SUA ia în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele Departamentului Apărării, informează agenț

Vremea

București
acum

29°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

28°
sâm.

17°/28°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°