Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Detinutii, în vizita la muzeu

Publicat in Zi de zi - Mures, miercuri 21 mai 2008 ·

Un grup de detinuti de la Penitenciarul Târgu-Mures, condamnati la închisoare în regim semideschis, au vizitat, ieri, Biblioteca Teleki din Târgu-Mures si Muzeul Bolyai.

Purtatorul de cuvânt al Penitenciarului Târgu Mures, Mirabela Nicusan, a declarat ca detinutii au fost selectati din rândul celor cu un comportament ireprosabil si ca aceasta este a treia iesire a acestora la bibliotecile din oras. “Prima vizita a fost la sediul Bibliotecii Copiilor, cu cei mai tineri, iar a doua la sectia de împrumut carti a Bibliotecii Judetene. Acum am venit cu 11 persoane private de libertate repartizate în regim semideschis”, a spus Mirabela Nicusan.

Aceasta a precizat ca o parte a detinutilor participa la activitati educationale si culturale, altii muncesc, au rezultate bune, întretin relatiile cu familia, iar iesirile la biblioteci si muzee sunt considerate o recompensa. ”Pentru cei majori, care au fost la Biblioteca, aceasta a fost prima iesire de când au fost arestati. Unii mi-au spus ca parca nici nu mai stiu sa paseasca în libertate. Este ceva deosebit. Pur si simplu, la cei care au iesit, acest lucru s-a simtit psihic, mai ales ca pentru unii a fost prima vizita la o biblioteca”, a precizat Nicusan. Detinutii s-au aratat extrem de interesati de ceea ce au vazut miercuri la Muzeul Bolyai, unde au intrat în contact cu celebra teorie neeuclidiana a lui Janos Bolyai, dar si de lucrarile extrem de vechi existente în Biblioteca Teleki, prima biblioteca publica din tara.

În baza unui protocol de colaborare semnat între Penitenciarul Târgu-Mures si Consiliul Judetean Mures, detinutii pot vizita gratuit muzeele si bibliotecile din subordinea CJ. Colaborarea presupune, din partea CJ Mures si a institutiilor de cultura subordonate, asigurarea accesului gratuit al persoanelor private de libertate din Penitenciarul Târgu-Mures la vizitarea obiectivelor culturale,

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 19 minute
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

Peste 200 de persoane, la mitingul ”EuRo Manifest” de la Iaşi

News.ro acum 3 ore
Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.

Macron dezvăluie planul pentru o forță de menținere a păcii în Ucraina, cu „mii de soldați”, fără permisiunea Rusiei

HotNews acum o ora
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din „câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE, citată de Agerpres. Într-u

Șeful Telegram, Pavel Durov, a plecat din Franța pentru „câteva săptămâni” în Dubai

HotNews acum 44 minute
Fondatorul Telegram, Pavel Durov, vizat de o anchetă la Paris pentru complicitate la activități infracționale, a părăsit Franța sâmbătă cu permisiunea autorităților, a aflat AFP din trei surse apropiate cazului, relatează Agerpres. În urmă cu câteva

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum o ora
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Jandarmii au găsit obiecte şi substanţe interzise la suporterii echipei Steaua, la intrarea în Bucureşti. Zeci de fani au ajuns la secţia de poliţie

News.ro acum 3 ore
Jandarmeria Capitalei anunţă că, în contextul meciului din Liga a II-a între echipele AFC Câmpulung Muscel şi Steaua Bucureşti, de la Câmpulung, s-au luat măsuri în privinţa a zeci de suporteri ai Stelei la care s-au găsit obiecte şi substanţe inter

Superliga: Farul a remizat cu Poli Iaşi, scor 0-0, în prima etapă a play-out-ului

News.ro acum 2 ore
Formaţia Farul Constanţa a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Poli Iaşi, în prima etapă a play-out-ului Superligii. Farul: Buzbuchi – Sîrbu (Gustavo ’60), Larie, Bălaşa (Baptista ’80), Cr. Ganea – Vînă, Dican (N. P

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 6 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 5 ore
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

Viktor Orban promite măsuri drastice împotriva presei şi ONG-urilor într-un discurs presărat cu teorii ale conspiraţiei: “Urmează curăţenia de Paşte. Insectele au iernat / Vom elimina întreaga armată din umbră”

News.ro acum 5 ore
Premierul populist al Ungariei, Viktor Orban, a promis sâmbătă că îşi va elibera ţara de cei despre care susţine că lucrează pentru interesele puterilor străine, afirmând că guvernul său de dreapta va elimina o „armată din umbră” globală care serveş

Vremea

București
acum

14°
sâm.

14°/25°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

6°/24°
dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

17°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/17°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°