A patra săptămînă de la Paşte este deosebit de importantă în calendarul popular, pentru că, în ziua de miercuri (21 mai), atunci cînd sînt Todorusalele – sărbătoare aşezată de altfel la jumătatea distanţei dintre Paşte şi Rusalii –, se face simţită prezenţa unor divinităţi atemporale, adevărate suflete fără odihnă.

Bătrîne sau tinere
Rusaliile, căci despre ele este vorba, pot avea diferite întruchipări. Uneori sînt trei sau şapte bătrîne peste care s-au adunat ani grei şi care, la fel ca ielele, au puterea de a zbura prin văzduh. Cînd ajung la răspîntii de drumuri sau în alte locuri de trecere, ele încing un dans nebunesc, la care oamenii nu au voie să participe. Cei care lucrează le mînie peste măsură, Rusaliile ologindu-i pe viaţă sau înnebunindu-i. Pentru a le cîştiga bunăvoinţa, gospodarii împart vin, ceapă, pîine şi usturoi. Alteori, Rusaliile sînt închipuite ca fiind şapte tinere frumoase, cu viaţă veşnică, care, deşi colindă lumea în lung şi în lat, nu pot fi văzute decît de cei care au sufletul neprihănit. În ziua de Todorusale, ele se întîlnesc cu Sîntoaderii şi petrec cinci săptămîni, nu înainte de a le dărui, în semn de recunoaştere, cîte un bucheţel de dumbravnic. Tradiţia populară mai spune că din această zi florile de dumbravnic îşi pierd parfumul.
Ierburi de leac
Această plantă poate fi folosită şi la îndeplinirea unui ritual prin care se află prin ce încercări vor trece membrii familiei. Femeile bătrîne pleacă şi culeg în zori flori de dumbravnic, tot atîtea cîţi oameni sînt în casă. După ce