59 de ani, bătuţi pe muchie. Ceasuri, zile, luni. O viaţă de om. Într-o zi de mai, cu peste o jumătate de veac în urmă, Georgeta şi Ştefan, din Craiova, s-au cunoscut întâmplător. Ea, „prea frumoasă“, el, „un bărbat blând şi cu caracter“. În cinstea anilor pe care i-au petrecut unul lângă altul, fata lor, Dana, le-a adus ieri un primar de municipiu în casă, să le spună „La mulţi ani!“ şi să ciocnească un pahar cu şampanie. Intrarea metalică, ascunsă de frunzele mari ale copacilor, se deschide încet şi o doamnă cu părul scurt, roşcat, apare din scara blocului: „Poftiţi, vă aşteptam“. Etajul întâi, doi. Ne oprim în dreptul unei uşi maro, pe care o deschidem şi căreia trecem pragul. În sufragerie, o doamnă cu părul ca zăpada, îmbrăcată într-o bluză albăstruie, cu mânecă scurtă, se grăbeşte să ne întâmpine: „Intraţi, vă rog, luaţi loc!“. Veselă, un pic agitată, nu pentru că are oaspeţi, ci ceva mai adânc, care ţine de temperament, o defineşte astfel, ne indică, printr-un soi de retorică a gesturilor, câteva potenţiale locuri de aşezat. „Hai, vino şi tu!“, strigă apoi, îndreptându-şi privirea spre holul care leagă camera de dormitor. Un bărbat trecut de 80 de ani - aflăm apoi că de Sfânta Marie Mică împlineşte 90 - se iveşte din spatele perdeluţelor. Calcă sprijinindu-se nesigur de braţul fetei, ca şi cum paşii ar rămâne câteva secunde pe gânduri, nehotărâţi. Se opreşte lângă fotoliu, aproape de soţie, şi se aşază.

„Mi-a plăcut, că era prea frumoasă!“ Din mijlocul camerei, o prăjitură pudrată şi parfumată te îmbie la ospăţ, răsfăţându-ţi simţurile olfactive. Câţiva bujori coloraţi privesc obraznici peste vaza plină cu apă, întinzându-şi petalele după lumină. Lângă fereastră, Georgeta şi Ştefan stau fiecare în fotoliul său. Între ei, o măsuţă peste care se revarsă frunzele uriaşe ale ghivecelor cu flori. Pe canapeaua dinspre peretele de apus, două păpuşi privesc