Recent, Viktoria Mohasci, parlamentar european rrom din Ungaria, a fost în vizită în taberele de nomazi de la periferia Romei. Însoţită de un grup de deputaţi radicali italieni,
Recent, Viktoria Mohasci, parlamentar european rrom din Ungaria, a fost în vizită în taberele de nomazi de la periferia Romei.
Însoţită de un grup de deputaţi radicali italieni, Mohacsi a condamnat ceea ce ea a numit condiţiile de trai inumane în care sunt nevoiţi să traiască tiganii din zonele Castel Romano si Casilino.
"Nici în România nu am văzut asemenea condiţii"
Barăci arse, corturi părăsite, fum şi cenuşă, par a face parte din scenariul unui film de razboi. Mohacsi s-a declarat profund dezamăgită: "În faţa acestor scene am rămas fără cuvinte. Nici măcar în România sau Albania nu am văzut lucruri de acest fel. Trăiesc ca nişte deportaţi, într-un spaţiu redus, departe de oraş, fără asistenţă medicală".
"Ţiganii vor să muncească liniştiţi"
Mohacsi a avut şi întâlniri cu câţiva fugari din taberele napoletane, despre care susţine că: "Sunt oameni care în propria ţară au pierdut tot, iar dacă se întorc în România nu vor avea din ce trăi. Vor numai să trăiască şi să muncească liniştiţi".
Circa 1.000 de persoane, dintre care 300 de minori, trăiesc cu teama unor noi agresiuni din partea localnicilor. "Nu este corect ca din cauza unui singur om, să plătim cu toţii", zice Karim, un lider al tiganilor.
Pannella: "De ce televiziunea ne-a cenzurat?"
Marco Pannella, liderul partidului "Radicali Italiani", ai căror delegaţi au însoţit-o pe Viktoria Mohasci, atacă principalele televiziuni, cărora le reproşează cenzurarea imaginilor în care apăreau deputaţii radicali.
"Suntem o prezenţă incomodă, prin faptul că vrem să atragem atenţia asupra discriminării rasiale; iată de ce euro-parlamentara a fost prezentată neînsoţită la telejurnale