Trupele paramilitare din Abhazia au blocat Podul Inguri, singurul punct de trecere legal între republica separatistă şi provincia georgiană Samegrelo, pentru a împiedica populaţia să participe la alegerile legislative din Georgia, informează postul de televiziune Rustavi2, citat de Mediafax. Sursa: Reuters
Principala cauză a acestor restricţii este intenţia populaţiei din districtul Gali de a participa la alegerile legislative din Georgia. Localnicii contestă decizia autorităţilor separatiste, protestând în faţa primăriei.
Postul georgian de televiziuneun a anunţat că a avut loc şi un schimb de focuri, pe malul drept al râului Inguri, timp de 20 de minute.
Etnicii georgieni care locuiesc în zonă ar fi încercat să treacă podul, pentru a participa la alegeri. Potrivit martorilor oculari, reprezentanţii de facto ai agenţiilor guvernamentale locale au deschis focul asupra civililor.
Postul georgian de televiziune a anunţat ulterior că separatiştii ar fi deschis focul asupra a două autobuze care transportau cetăţenii georgieni din zona de conflict pentru a participa la alegerile parlamentare din Georgia. Pasagerii răniţi au fost transportaţi la spitalul dintr-o localitate învecinată.
Pe de altă parte, activiştii opoziţiei şi candidatul partidului de guvernământ au avut o altercaţie, soldată cu rănirea a doi activişti. Paata Kheladze, în vârstă de 31 de ani, a fost înjunghiat în coapsă şi a fost spitalizat. Medicii au anunţat că starea sa este stabilă, în urma operaţiei.
Eka Beselia şi Merab Samadaşvili, candidaţii la alegerile legislative din ambele tabere, au sosit la faţa locului pentru a pune capăt conflictului.
Alegeri pentru sprijin euroatlantic
Partidul preşedintelui Georgiei,Mihail Saakaşvili, este considerat mare favorit la alegerile legislative de astăzi, infor