Francezii au o expresie: “Banal à pleurer”... Adică atît de banal, încît îţi vine să plîngi! Expresia s-ar potrivi multor filme din competiţia de pînă acum. •Corespondenţă de la Cannes
Francezii au o expresie: “Banal à pleurer”... Adică atît de banal, încît îţi vine să plîngi! Expresia s-ar potrivi multor filme din competiţia de pînă acum. Văzîndu-le, pare incredibil că selecţionerii au avut de ales din peste 1.700 de titluri din lumea largă, ca să se oprească la 22. Dacă aşa arată cele mai interesante producţii ale momentului, atunci “uzina de vise” ar trebui să se pregătească să intre în reparaţii capitale. E adevărat că, spre deosebire de alţi ani, nu s-a prea auzit, la proiecţii, zgomot de scaune trîntite şi nu s-au prea văzut oameni părăsind sala, deci selecţia n-a avut parte de catastrofe. E adevărat că, în fiecare film, ai putut descoperi ceva interesant (doar sîntem la Cannes!). Dar, dincolo de toate, e dezolantă lipsa de anvergură şi de noutate a filmelor din competiţie. Unde e marele cinema şi unde sînt marii autori? Deocamdată nu s-au văzut. Senzaţia, la Cannes, e aceea că marile descoperiri vor veni, neapărat, “mîine”. Întotdeauna “mîine” e ziua cea mare, ziua capodoperei...
Pînă azi, însă, nici un film nu s-a impus cu forţă, nu s-a detaşat de pluton, deci orice palmares pare, în principiu, posibil, ca o chestiune de gust sau de “politică culturală” a juriului. Mult-aşteptatul film al americanului James Gray, “Two Lovers”, e şi el cît se poate de banal. Deşi are actori buni (Isabella Rossellini, în rolul unei mame îngrijorate de instabilitatea psihică a unui fiu, maestru al iubirilor şi al sinuciderilor ratate; sau Gwyneth Paltrow, în rolul ofertant al unei blonde inteligente, care suferă din amor), toată povestea are un aer de “deja văzut”, de originalitate expirată... şi la sfîrşit eşti de acord cu Gwyneth Paltrow, care d
