O ofertă de angajare este un motiv de bucurie, dar înainte de a spune „da“, stăpâniţi-vă entuziasmul şi analizaţi obiectiv câteva dintre aspectele viitorului job.Pentru a evita eventualele neplăceri la proaspătul loc de muncă, fiţi atenţi la câteva detalii atunci când vi se oferă jobul dorit. Site-ul www.hipo.ro vă recomandă să evaluaţi câteva dintre lucrurile care vă pot rezerva surprize în viitor.
Numele jobului În spatele unor titluri pompoase se ascund de multe ori activităţi plictisitoare. Ar fi ideal să faceţi saltul către un job full-time doar după ce aţi încercat unul asemănător, dar part-time, şi v-aţi dat seama de cerinţele şi activităţile pe care le presupun.
Locul, orele şi mediul de lucru Un job de birou, cu program între 9.00 şi 17.00, într-o companie multinaţională nu este pe gustul tuturor, cum nici cele care vă solicită în weekend nu sunt chiar preferatele angajaţilor. Căutaţi un colectiv cu un ritm de lucru similar cu al dumneavoastră. Unele companii oferă posibilitatea să staţi peste program într-o zi şi să vă luaţi câteva ore libere în altă zi. Spre exemplu, aţi putea lucra până la ora 17.30, de luni până joi, iar vineri terminaţi programul la 15.00. Veţi putea începe weekendul mai devreme. Acest avantaj vă dă libertatea să vă creaţi un program care să corespundă cu nevoile personale.
Posibilităţile de avansare Lipsa oportunităţilor reale de promovare este o cale sigură spre demotivare. Tineţi cont de posibilitatea de a avansa în posturi care implică mai multă responsabilitate şi cât de repede se poate întâmpla acest lucru. Puteţi adresa angajatorului o serie de întrebări: Susţine compania promovarea internă?, La ce intervale de timp are loc evaluarea performanţei?, Care este următorul nivel ierarhic în cadrul acestui departament?, Ce altă poziţie aş putea ocupa în cadrul companiei după ce acumulez experienţă pe acest job?, Pu