Contractul a fost incheiat ieri la Cannes, unde filmul a fost prezentat in cadrul sectiunii Quinzaine des Realisateurs si a avut reactii foarte bune atat din partea publicului cat si in presa franceza. Boogie, in regia lui Radu Muntean, va fi distribuit in Franta de compania Films Sans Frontières.
Presa franceza a sustinut filmul prin cronici foarte bune, ca cele din Le Monde sau Liberation, de saptamana trecuta. L’Humanite scria ieri despre Boogie ca este „Vitelloni realizat in Romania. Impecabil.”, incheind cu: „Cinematograful romanesc va continua sa ne surprinda si anul acesta.”
Plecat cu sotia, Smaranda (Anamaria Marinca) si Adrian (Vlad Muntean), copilul lor de 4 ani, la mare in minivacanta legala de 1 mai, Bogdan Ciocazanu (Dragos Bucur) se intalneste intamplator cu cei mai buni prieteni din liceu, Penescu (Mimi Branescu) si Iordache (Adrian Vancica), la data si locul de care ii leaga cele mai glorioase escapade bahico-sexuale din tinerete.
E o intilnire cu vremurile bune, atunci cand viata era frumoasa si fara responsabilitati. Acum insa lucrurile s-au schimbat, diferentele dintre ei s-au marit, iar prietenia nu mai poate fi o relatie care se bazeaza doar pe gusturi comune la femei, bautura si echipe de fotbal.
Films Sans Frontières (FSF) are propriul lant de cinematografe - Cine Metro Art, cu 25 de sali - la Paris, Lyon si Marsilia, si este prezent pe piata de cinema de 20 de ani.
Compania descopera si reprezinta in fiecare an patru nume nume noi, dar totodata reediteaza filme clasice, ca cele ale lui Bunuel, Rossellini, Herzog, Almodovar, Kusturica, Visconti, Kurosawa, Tarkovski. Contractul a fost incheiat ieri la Cannes, unde filmul a fost prezentat in cadrul sectiunii Quinzaine des Realisateurs si a avut reactii foarte bune atat din partea publicului cat si in presa franceza. Boogie, in regia lui Ra