Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cristina Rus

Publicat in Jurnalul, joi 22 mai 2008 ·

Interpreta lucrează la un album nou, care va apărea în vară

Interpreta lucrează la un album nou, care va apărea în vară

Cu toate că este extrem de “prin­să”, avînd şi cîte cinci concerte pe zi, Cristina Rus şi-a făcut timp şi pentru un nou album pe care îl va lansa pe piaţă la sfîrşitul verii. “Piesa «Prea tîrziu» face parte de pe vii­torul meu album. Acesta este pri­mul single, iar al doilea va apărea în vară.

Se pare că această piesă făcută în Germania a avut un mare im­pact, ajungînd pe locul trei în Top Kiss TV. Albumul va conţine zece piese, dintre care cinci au fost produse, de asemenea, în Germania. În România colaborez cu compozitori tineri, dar consacraţi: Marius Moga, Silviu Păduraru, Connect-R”, ne-a spus Cristina. Frumoasa blondă este de părere că la ora actuală piaţa muzicală din ţara noastră este “pe o pantă ascendentă”. “Îmi pare bine că este aşa, că şi în România au început să fie triaţi artiştii, să fie promovaţi cei care chiar merită. Cred că e bine să existe mai multe genuri de muzică, pentru că altfel m-aş plictisi”, mai spune Cristina.

INVESTEŞTE ÎN IMAGINE. Cîn­tăreaţa consideră că, pe lîngă voce, imaginea este foarte importantă în această meserie.

“Investesc foarte mult în ima­ginea mea. Am un regim alimentar la care ţin foarte mult. Şi noi, artiş­tii, trebuie să facem o mulţime de lu­cruri, să muncim. Facem coregrafii, pentru a nu repeta dansurile în spectacole, mergem la canto... Însă lumea, dacă ne vede în re­vistele de scandal, are impresia că stăm, aşa, şi nu facem decît să ne plimbăm toată ziua cu maşina. Trebuie să te pregăteşti pentru pu­blic, este şi muzica o meserie ca oricare alta”.

Cum arată o zi din viaţa Cristinei Rus? “Mă trezesc şi plec de acasă în jurul orei 11:00 dimineaţa. Dacă reuşesc să mă strecor în tra­fic, ajung în timp util la canto, unde fac două

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Măsuri de siguranță la Planșeul de sub Piața Unirii. Prefectul Capitalei a convocat Comitetul pentru Situații de Urgență. „Pot ceda elemente de structură"

Ziare.com acum o ora
Mugur - Mihai Toader, prefectul Capitalei a convocat Comitetul Municipal pentru Situaţii de Urgenţă cu privire la planşeul Unirii, a anunţat Primăria Sectorului 4. Reprezentanții acesteia au precizat că degradările planșeului s-au accentuat semnific

Un nou eșec major pentru justiția română: Dosarul Revoluției, întors din nou la Parchetul Militar pentru refacerea anchetei

Wall-Street.ro acum 5 ore
Situație rușinoasă pentru justiția română: judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis că rechizitoriul din dosarul "Revoluţiei", în care este acuzat fostul preşedinte Ion Iliescu, conţine nereguli şi au decis trimiterea dosarului la P

Rusia avertizează Republica Moldova să nu găzduiască avioane F-16 destinate Ucrainei

G4Media acum 2 ore
Ministerul de Externe rus a cerut vineri Republicii Moldova să nu se implice în conflictul din Ucraina, declaraţie ce face referire la informaţii despre o presupusă amplasare la baza aeriană de la Mărculeşţi a unor avioane F-16 destinate Ucrainei, r

Victor Ponta redevine doctor. Ordinul prin care i s-a retras titlul a fost anulat de Curtea Supremă

HotNews acum 3 ore
Fostul premier Victor Ponta a obținut anularea ordinului prin care Ministerul Educației i-a retras, în 2016, titlul de doctor. Decizia este definitivă și a fost pronunțată miercuri de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), în baza unei decizii

Ursula von der Leyen anunţă la Kiev un împrumut UE destinat Ucrainei în valoare de 35 de miliarde de euro, finanţat de activele ruseşti blocate

News.ro acum 53 minute
Uniunea Europeană (UE) vrea să acorde Ucrainei un împrumut în valoare de 35 de miliarde de euro, finanţat din profituri excepţionale generate de active ruseşti blocate în Europa, anunţă vineri la Kiev preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der

Ciolacu, întrebat despre faptul că nu va fi numit premier de Nicolae Ciucă: E şi normal pentru că dânsul nu o să câştige/ Dacă voi câştiga alegerile prezidenţiale, e corect ca celălalt partid care va constitui coaliţia cu PSD să dea premierul

News.ro acum 5 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat, după ce liderul PNL Nicolae Ciucă a declarat că nu îl va numi premier în cazul în care va deveni preşedintele României, că liderul liberal nu va câştiga alegerile. Ciolacu a explicat că, dacă el va câştig

Vucic anunţă că Serbia vrea sa cumpere un sistem de rachete „mai puternic decât HIMARS”

HotNews acum 25 minute
Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a anunţat vineri intenţia ţării sale de a achiziţiona un sistem de rachete superior celui american HIMARS, dezvoltând în acelaşi timp lansatoarele de rachete Oganj, de producţie internă, informează agenția sâr

O navă s-a ciocnit cu două vapoare acostate în Portul Constanţa/ Nu au fost persoane rănite şi nici urme de poluare - VIDEO

News.ro acum 3 ore
O navă s-a ciocnit cu două vapoare acostate în Portul Constanţa, în urma acestui accident nefiind persoane rănite. Totodată, nu s-au înregistrat urme de poluare.

Un polițist beat la volan a făcut accident la Cluj. Agentul a refuzat să fie testat pentru consumul de droguri. Se face anchetă internă

Libertatea acum 4 ore
Un polițist de la IPJ Cluj a fost prins beat la volan, după ce a provocat un accident rutier în localitatea Livada, vineri dimineață, iar maşina lui a intrat într-un şanţ de pe marginea drumului, potrivit News.ro.

Horoscop Urania săptămânal pentru Capricorn. Previziuni pentru perioada 21 – 27 septembrie 2024

Libertatea acum 7 ore
Citește Horoscop săptămânal Capricorn. Previziuni pentru perioada 21 – 27 septembrie 2024, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Capricorn. Între 21 și 22 septembrie, la prân

Vremea

București
acum

21°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/26°
lun.

17°/27°
Iasi
acum

20°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/25°
lun.

15°/27°
Constanta
acum

19°
vin.

18°/22°
sâm.

16°/23°
dum.

18°/23°
lun.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

10°/22°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
Timisoara
acum

23°
vin.

14°/23°
sâm.

12°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/27°