Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La Braşov, Codul galben s-a transformat în Cod portocaliu

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 22 mai 2008 ·

Până în această seară, la orele 21.00, zona Transilvaniei de Sud, adică şi judeţul Braşov, va fi înregistrată o instabilitate atmosferică accentuată. Ieri, Administraţia Naţională de Meteorologie a actualizat codul galben emis cu o zi înainte, care a devenit astfel „Cod Portocaliu”, în intervalul 21 mai, ora 18.00, - 22 mai, ora 21.00. Se vor semnala frecvent descărcări electrice, intensificări de vânt şi cu aspect de vijelie, cu viteze la rafală ce vor depăşi local 80 - 90 km/h; vor cădea ploi ce vor avea şi caracter torenţial, totalizându-se local cantităţi de apă de 50 - 80 l/mp şi izolat peste 80 - 90 l/mp. Totodată, se va semnala grindină. Ieri după-amiază, prefectul judeţului Braşov, Adriana Donţu, a convocat Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă la sediul Instituţiei Prefectului pentru a lua măsurile care se impun în acest caz. „Fac apel la toţi primarii din judeţul Braşov să monitorizeze cu toată atenţia evoluţia fenomenelor meteorologice din următoarea perioadă pentru a putea interveni în timp util la apariţia unor eventuale situaţii de urgenţă. La nivelul Instituţiei Prefectului s-a instituit serviciul de permanenţă, astfel încât să putem comunica în cel mai scurt timp cu toţi factorii implicaţi în asemenea cazuri. Sperăm să nu fie necesar, dar vrem să fim pregătiţi să intervenim în cel mai scurt timp”, a spus prefectul Adriana Donţu. Avertizarea „Cod Portocaliu” a fost transmisă tuturor comitetelor pentru situaţii de urgenţă din judeţul Braşov care vor trebui să ia şi mai multe măsuri, printre care să avertizeze populaţia, cu prioritate cea din zonele cele mai expuse la inundaţii de pe raza localităţilor, să supravegheze în permanenţă, pe durata avertizării, podurile, podeţele şi alte secţiuni înguste de pe cursurile de apă în scopul evitării blocării lor, să stabilească locurile de refugiu şi traseele de evacuare, precum şi să avertizeze turiştii

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 12 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 7 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 9 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Doi tineri s-au bătut pentru o femeie matură

Pandurul acum 7 ore
Telenovelă în toată regula la Godineşti. Un tânăr în vârstă de 21 de ani care a avut în trecut o relaţie cu o femeie în vârstă de 33 de ani din localitate, a intrat peste aceasta în casă şi a ameninţat-o cu acte de violenţă. Mai mult, acesta a aplic

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 9 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

TITULARIZARE 2025 - Proba scrisă a concursului naţional pentru ocuparea posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar are loc marţi/ Peste 39.700 de candidaţi, aşteptaţi

News.ro acum 37 minute
Peste 39.700 de candidaţi sunt aşteptaţi să susţină, marţi, proba scrisă a concursului naţional pentru ocuparea posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar (Titularizare 2025). Pentru titularizare, candidaţii tr

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 9 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 10 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

Vicepremierul Tanczos Barna: Se putea şi fără majorarea TVA, dar trebuia luată o măsură cu impact bugetar similar. Mai devreme sau mai târziu, vom ajunge la impozitare progresivă

News.ro acum 8 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că s-ar fi putut evita majorarea TVA la 21 la sută, dacă Guvernul ar fi luat o altă măsură cu un impact bugetar similar, el dând ca exemplu impozitarea progresivă.

Vremea

București
acum

23°
mar.

21°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

20°
mar.

20°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

23°
mar.

21°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

16°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

19°
mar.

19°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°