Dupa anii marelui si segmentatului jaf postdecembrist – cand mare parte din patrimoniul national a fost feliat si impartit intre cei care preluasera sau pastrasera puterea dupa 1990, intre protejatii, intre protectorii lor ori intre sponsorii comuni, prin 2000, ziceai ca din Romania nu mai e nimic de impartit. Fabricile fanion ale regimului antedecembrist, vandute pe sume derizorii, devenisera, in majoritatea cazurilor, jucaria ieftina – transformata in mina de aur dupa o reciclare profitabila a patrimoniului – a fostilor reprezentanti ori sfatuitori ai regimului antedecembrist. C.A.P.-urile, I.A.S.-urile au avut o soarta similara. Apoi, o data cladita prima fundatie din caramizi marca DM sau USD – care le-a venit fara eforturi intelectuale, profesionale deosebite – o data deschise usi importante, oportunitati au mai aparut. O contrabanda cu tigari, cu alcool, cu carburant, pe un barter profitabil cu reprezentanti ai statului – barter tradus prin bani contra protectie. Sau un plasament profitabil intr-o banca de stat, dispusa sa dea, pentru unii, dobanzi fantasmagorice. Ori un imprumut gigantic din aceeasi banca de stat, in momentul in care falimentul sau era doar o chestiune de zile. In 2000 s-a dovedit ca Romania mai avea rezerve pentru a-i imbogati pe cei care stiau sa lucreze cu banul statului, aveau oportunitatea sa o faca si aveau garantia succesului. Insa s-a trecut la un alt gen de afaceri, mai cu staif, in care traficul de influenta, luarea si darea de mita, deturnarea de fonduri erau termeni uzuali. Si tot imediat dupa 2000 a fost gandita strategia pe termen mediu si lung pentru altze tunuri, prin care nu era buzunarit decat statul. Doar ca in 2004, s-a schimbat garnitura, tocmai pe motiv de hotii interminabile si nepenalizabile.
O perioada am avut impresia ca lucrurile au intrat pe un fagas normal, pana la schisma din sanul puterii, cand unii au
