E varianta soft a deja istoricei formule măi, animalule. Măi, fetiţo ar putea fi adresată unei jurnaliste tinere şi sîcîitoare, dar mahalaua noastră galopantă a găsit între timp o alta, cu conotaţii sexuale mai evidente (ştiţi dumneavoastră care formulă). Nu ştiu cît de frecvent este întrebuinţată în familii, dar am auzit-o adesea în şcoală. Există, de asemenea, forma pentru masculin, măi, băiete, tonalităţile, însă, nu seamănă. Prima este categorică, usturătoare, dacă nu ţipătoare, a doua parcă mai blîndă, mai con-cesivă. Ca de atîtea ori, nevinovatele cuvinte ascund profunzimi de gîndire şi de morală ameţitoare. Natura femeii include un risc mai mare de haos social şi individual (e suficient să ne gîndim doar la cunoscuta şi atît de frumoasa afirmaţie a lui Hamlet: Frailty, thy name is woman). În particular, avem tot dreptul să credem aşa ceva, dar nu-l mai avem dacă sîntem educatori. În primii ani de profesorat, mi-era destul de greu să-mi tutuiesc elevii. Nu aveam de ales, fără îndoială, pentru că un dumneavoastră ar fi sunat cu totul bizar într-un context care fixase de multă vreme şi tipul de relaţie dintre educator şi elev, şi limbajul caracteristic. În schimb, îmi mai reuşea cîte un dumneata liniştitor. Vă puteţi imagina o şcoală în care acest dumneata să fie folosit constant pentru fiinţele (fete şi băieţi, fără deosebire) care au între 6 şi 14 ani, iar dumneavoastră să intre în scenă după aceea şi să-i oblige subliminal pe tinerii cu care vorbim pătrunşi de respect să-şi depăşească vîrsta? Poate într-o altă istorie, cu strălucirea unui joc din mărgele de sticlă, nu în aceea contemporană, fascinată de tema cu variaţiuni a animalului şi a păsăricii. M-am acomodat cu această familiaritate univocă, inevitabilă, pÎnă la urmă, nu şi cu amestecul de ton cazon şi tutuială necomplexată din formule încă uzuale, cum ar fi următoarea: Popescule, ieşi la tablă!