Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gabi, 100 de kilograme la şapte ani - VIDEO

Publicat in Gandul, joi 22 mai 2008 · ·

Băiatul, internat acum la spital, nu poate dormi întins, ci doar în poziţia de semişezut

40 la sută dintre copiii internaţi la Institutul Parhon sunt obezi

Gabi, un băiat de doar 7 ani, cântăreşte deja peste 100 de kilograme, la o înălţime de 140 de centimetri. Copilul are deja probleme respiratorii, mersul e un chin, iar urcatul unor scări este o adevărată dramă. După doar două etaje, băiatul abia mai respiră. De loc din comuna Tudora, Gabi este un caz unic pentru medicii din Botoşani. Gravele probleme de sănătate pe care le are deja din cauza greutăţii excesive nu sunt singurele cu care se confruntă copilul. Acesta este al şaselea copil al unei femei care locuieşte singură, într-o casă neelectrificată, de la marginea comunei. Întreaga familie este asistată social, iar ceilalţi 5 fraţi ai copilului sunt deja în grija statului.

Dar cum a ajuns în această situaţie Gabi? „La un an, a avut nişte tulburări hormonale, cu adăugare în greutate excesivă, a fost trimis la medicul specialist, unde a fost pus diagnosticul de obezitate. Este un caz social, depinde şi de condiţiile în care stau. Mama îl creşte singură, umblă cu ziua prin sat, ce-i aduce, aia mănâncă”, spune medicul de familie din comună, Gheorghe Luca. De altfel, Gabi „aduce” singurii bani din casă, reprezentaţi de o pensie lunară de handicap, în valoare de 270 lei. O vecină a familiei spune că femeia îl neglijează pe cel mic pentru că şi-a găsit de curând un alt bărbat, după ce a rămas văduvă, în urmă cu un an. În urmă cu câteva zile, copilul a fost internat în Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean Mavromati, după ce a avut simptomele unei boli diareice.

Medicii au spus că, din momentul internării, mama nu l-a vizitat deloc. Din cauza riscului de a se sufoca, băiatul nu poate dormi întins, ci doar în poziţia semişezut. Copilul recunoaşte că îi place să mănânce şi mănânc

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum o ora
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum o ora
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum o ora
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 7 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum o ora
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Vremea

București
acum

25°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

23°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

24°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

24°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°