» Curtea Constitutionala va hotari daca avocatii lui Hayssam Omar si ai fratilor sai, Mukhles si Mahmoud, vor avea acces la inregistrarile convorbirilor telefonice secretizate, facute de SRI in dosarul fugii lui Hayssam Omar, condamnat pentru rapirea jurnalistilor romani la Bagdad. Miza accesului la informatiile secrete: implicarea lui Basescu in dosarul fugii lui Omar.
Avocatii familiei Omar au sustinut ca este neconstitutional sa nu aiba acces la toate probele din dosar, inclusiv la documentele secretizate. Inalta Curte de Casatie si Justitie a acceptat cererea de neconstitutionalitate si a trimis dosarul la Curtea Constitutionala. Acest lucru va prelungi cu cel putin jumatate de an pronuntarea in dosar, aflat in stare de judecata la Curtea de Apel Bucuresti. In paralel, fuga lui Omar este cercetata si de o comisie parlamentara care a cerut desecretizarea convorbirilor, dupa cum ne-a confirmat senatorul liberal Norica Nicolai.
Pe langa intarzierea judecatii si probabila schimbare a puterii politice dupa alegerile parlamentare, care l-ar avantaja pe Omar, mai exista o miza: convorbirile ar demonstra implicarea presedintelui tarii, Traian Basescu, in fuga lui Hayssam Omar, dupa cum au sustinut deseori opozantii presedintelui. Potrivit unor surse judiciare, in convorbiri ar fi invocat numele presedintelui tarii. In replica, Basescu a afirmat ca Hayssam Omar a fost apropiat al PSD si candidat vremelnic al acestui partid la alegerile parlamentare din 2004. De notorietate publica este faptul ca Omar l-a insotit pe fostul presedinte Ion Iliescu in multe dintre vizitele sale oficiale.
Potrivit legii, singurele institutii care pot declasifica documente secrete sunt unitatea militara care le-a secretizat si Consiliul Suprem de Aparare a Tarii, al carui presedinte este Traian Basescu, dupa cum ne-a declarat avocatul Mihai Valeriu. Ordinea de z