Cine nu înţelege că securitatea naţională nu se pătează cu interese meschine, financiare sau de politică internă, merită abandonat în hangarul istoriei

Nota Departamentului SUA al Apărării privind posibila vînzare în România a 48 de avioane de luptă F-16 duce spre linie dreaptă afacerea secolului. Aproximativ 3 miliarde de euro (4,5 miliarde de dolari) vom cheltui pentru achiziţionarea noului avion de luptă. Latini şi balcanici cum sîntem, se vor găsi voci "avizate" care să se întrebe în stil moromeţian de ce cheltuim atîta purcoi de bani. Că doar nu ne atacă nimeni. După logica asta, ar trebui să desfiinţăm armata, să ieşim din NATO şi să trăim cu bruma de guvizi din Marea Neagră. Şi multă mămăligă.

În 2011, bătrînele MiG-21 ies la pensie. România e obligată de statutul său în NATO, de poziţia sa în UE, să-şi modernizeze armata. De mai bine de treizeci de ani, acest organism fundamental pentru securitatea şi apărarea naţională trăieşte doar din cîrpeli. Fie că vorbim despre transportoare blindate, despre avioane de transport, despre autoturisme de teren, Armata Română are un deficit grav. E o discrepanţă uriaşă între profesionalismul militarilor, apreciaţi serios pe plan extern, şi mijloacele tehnice aflate la dispoziţia lor pentru misiuni. Ca să nu ajungem ca în bancurile cu albanezi de pe vremuri, programele de înzestrare militară sînt o prioritate absolută pentru statutul României. Acela de ţară care îşi respectă cetăţenii atunci cînd afirmă că-i poate proteja de orice ameninţare. Mediul de securitate în care trăim e încă volatil. O ameninţare teroristă de proporţii poate apărea oricînd în spaţiul NATO, unde ne aflăm şi noi. Nici la est de Prut lucrurile nu sînt complet lămurite. Mai mult, am constatat ce valenţă politică uriaşă poate avea o contribuţie militară la timpul ei pentru combaterea unei ameninţări. Participarea noastră î