Trei bărbaţi au fost surprinşi la furat noaptea trecută, în triajul staţiei CF Cernavodă Pod. Agentul Daniel Izemşanu, 27 de ani, i-a observat pe cei trei în timp ce sustrăgeau fire din
Trei bărbaţi au fost surprinşi la furat noaptea trecută, în triajul staţiei CF Cernavodă Pod. Agentul Daniel Izemşanu, 27 de ani, i-a observat pe cei trei în timp ce sustrăgeau fire din cupru de pe tamburii depozitaţi în incinta staţiei CF.
Potrivit Adinei Florea, procurorul şef al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, hoţii nu au fost deloc intimidaţi de somaţia poliţistului. Acesta a fost nevoit să folosească pistolul din dotare pentru că bărbaţii aruncau cu pietre spre el. Unul dintre gloanţe l-a atins pe Vasile Manole, 21 ani, din Cernavodă. Bărbatul murise deja în momentul în care ambulanţa a ajuns la faţa locului.
A fost totuşi transportat la Spitalul Orăşenesc Cernavodă, unde s-a încercat în zadar resuscitarea lui. Medicii au constatat că victima prezenta o plagă circulară în fosa iliacă stângă, care probabil i-a fost fatală. Poliţistul a ajuns la acelaşi spital, pentru că a suferit un sindrom vertiginos, cu tahicardie sinusală, cauzat, cel mai probabil, de frică.
Ceilalţi doi hoţi nu au fost încă identificaţi şi anchetatorii încearcă să-i depisteze printre cunoscuţii lui Manole. Procurorii au început cercetarea lui Daniel Izemşanu pentru săvârşirea infracţiunii de omor, deoarece legislaţia penală prevede acest lucru, chiar dacă fapta s-a petrecut în legitimă apărare.