Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oltchim vrea două puncte cu HCM Baia Mare

Publicat in GAZETA de SUD, joi 22 mai 2008 ·

HCM Baia Mare - Oltchim Vâlcea

Sala Sporturilor „Lascăr Pană“, astăzi, ora 17.00.

Formaţii probabile:

HCM: Cetăţeanu - Rudics, Balint, Buceschi, Geiger, Vârtic, Pomohaci. Antrenor: Ioan Băban.

Oltchim: Huţupan - Maier, Luca, Gâlcă, Beşe, Meiroşu, Elisei. Antrenor: Gheorghe Tadici.

Vor arbitra: C. David şi Cl. Belean.

Campioana en-titre a României, Oltchim Râmnicu Vâlcea, joacă astăzi în deplasare la Baia Mare şi nu are decât varianta unui succes în tentativa de apărare a titlului naţional. Partida va conta pentru ultima etapă a acestui sezon din Liga Naţională. Chimistele au parte de un adversar incomod, HCM Baia Mare, formaţie care, indiferent de rezultat, va termina sezonul pe poziţia a patra a clasamentului şi va participa în ediţia viitoare a cupelor europene.

Vâlcencele sunt însă favorite la cucerirea celor două puncte puse în joc şi vor avea o ultimă verificare înainte de marele derbi de luni cu Rulmentul Braşov. Interesant este că Oltchim este o echipă iubită la Baia Mare, evoluţiile sale fiind întotdeauna aplaudate la scenă deschisă de publicul prezent în Sala „Lascăr Pană“. De altfel, băimărenii le pregătiseră elevelor lui Gheorghe Tadici o festivitate de premiere şi un foc de artificii în cazul în care gruparea chimistă ar fi primit titlul naţional după această partidă. În tur, Oltchim s-a impus fără probleme, cu scorul de 36-22, meciul fiind arbitrat de mureşenii David şi Belean, cei care vor oficia şi la disputa de astăzi.

Tehnicianul chimistelor are la dispoziţie întreg lotul de jucătoare şi mai mult ca sigur va face multe schimbări în timpul celor 60 de minute pentru a-şi da seama de potenţialul fiecăreia înainte de marele meci contra Rulmentului. Pivoţii Oana Manea şi Raluca Ivan vor fi utilizaţi mai multe minute ca de obicei, în cazul în care Tadici va decide să nu o folosească pe Ionela Gâlcă în derbiul

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Copilul căzut în Canalul Dunăre Marea Neagră la Medgidia, salvat de un polițișt

Ziua Constanta acum 8 ore
Un copil și tatăl său au căzut în această seară în Canalul Dunăre Marea Neagră la Medgidia! Potrivit IPJ Constanța, copilul a fost scos de un polițist din apă și predat cadrelor medicale. Potrivit IPJ Constanța, în această seară, în jurul orei 19:00

Cinci schiori au fost găsiţi morți în apropierea unui gheţar din Elveția

Libertatea acum 8 ore
Cinci schiori au fost găsiţi morți, duminică, în zona masivului Rimpfischhorn, din apropierea stațiunii montane Zermatt, după ce serviciile de urgenţă au fost alertate cu o zi înainte cu privire la existenţa unor schiuri abandonate la o altitudine d

Marius Tucă Show începe luni, 26 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Gandul acum 7 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan analist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Sorana Cîrstea și-a anunțat retragerea de la Roland Garros: „Sunt foarte tristă”

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, 164 WTA) a luat decizia de a se retrage de la Roland Garros, acolo unde, în turul 1, trebuia să se dueleze cu Tamara Korpatsch (30 de ani, 148 WTA). Locul româncei va fi luat de Yuliia Starodubtseva (25 de ani, 81 WTA). Ja

Uniunea Europeană este pregătită pentru discuţii comerciale rapide cu SUA. Von der Leyen anunţă că a discutat cu Trump

News.ro acum 5 ore
Uniunea Europeană este pregătită să avanseze rapid în negocierile comerciale cu Statele Unite, dar va avea nevoie de timp până la 9 iulie pentru "a ajunge la un acord bun", a anunţat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Von der Leyen

Klaus Iohannis NU VA PARTICIPA la ședința solemnă a Parlamentului în care Președintele ales Nicușor Dan va depune jurământul

Gandul acum 11 ore
Ședința solemnă a Plenului renunit al Senatului și Camerei Deputaților, pentru învestirea lui Nicușor Dan în funcția de Președinte al României, va avea loc luni, 26 mai. Fostul președinte, Klaus Iohannis, nu va participa la ședința solemnă a Parlame

Victor Negrescu: „PSD nu pornește de la o poziție rigidă/ Nu vrem să dăm niciun cec în alb”

HotNews acum 12 ore
Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a declarat, la Digi 24, că PSD nu porneşte de la o poziţie rigidă în negocierile privind formarea unui nou guvern, precizând că social-democrații nu vor veni la Cotroceni cu o propunere de prim-ministru. Victor

Azi încep înscrierile la grădiniţă şi creşă

Buna ziua Brasov acum 2 ore
De astăzi, 26 mai, încep înscrierile la grădiniţă, creşă şi în serviciile de educaţie timpurie complementare, pentru anul şcolar 2025-2026, anunţă reprezentanţii Ministerului Educaţiei. În grupele de nivel antepreşcolar (creşă) pot fi înscrişi copii

Zelenski afirmă că „tăcerea SUA” în privinţa atacului cu cel mai mare număr de drone și rachete, de la începutul războiului, îl încurajează pe Putin

G4Media acum 7 ore
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că „tăcerea” Statelor Unite după recentele atacuri ale Rusiei este încurajatoare pentru preşedintele rus Vladimir Putin, relatează bbc.com, transmite News.ro. Susține G4Media. Click AICI pentru a

Nicuşor Dan: România are nevoie de vocea şi implicarea voastră

Ziarul Financiar acum 13 ore
„Gândurile mele se îndreaptă către toţi cei care trăiesc peste hotare”, a declarat preşedintele ales, adăugând că aceşti români „continuă să poarte în suflet legătura cu România, chiar şi la mii de kilometri distanţă”. Acesta a subliniat rolul cruci

Vremea

București
acum

11°
lun.

10°/14°
mar.

11°/16°
mie.

12°/19°
joi

14°/23°
Iasi
acum

11°
lun.

11°/15°
mar.

11°/14°
mie.

14°/15°
joi

13°/15°
Constanta
acum

14°
lun.

9°/15°
mar.

11°/16°
mie.

12°/19°
joi

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

11°
lun.

10°/19°
mar.

9°/15°
mie.

12°/15°
joi

11°/18°
Timisoara
acum

lun.

7°/21°
mar.

12°/22°
mie.

11°/22°
joi

14°/20°