40 de profesori de limba şi literatura română, din Bucureşti, contestă subiectele pentru proba orală de la bacalaureat. Aceştia consideră că subiectele nu respectă programele şcolare, că literatura naţională şi limbajul artistic au fost eliminate şi că au fost abandonate criteriile estetic şi valoric. Profesorii, care au participat, ieri, la dezbaterea organizată la Şcoala Centrală, au propus eliminarea a 26 de variante de subiecte de la examenul oral, din acest an.
De asemenea, aceştia vor reintroducerea variantelor de examen cu două subiecte: unul literar şi unul nonficţional, începând cu 2009, şi reintroducerea studiului gramaticii la liceu. Chiar dacă putem presupune că profesorii au avut intenţii bune, s-a ajuns ca aceştia să susţină că elevii pot respinge examenul oral la limba română. Motivul ar fi că orice examen trebuie susţinut prin consensualitate, între profesorii examinatori şi elevi, ceea ce este cel puţin o interpretare personală a literei Legii învăţământului. Profesorii au spus că vor trimite propunerile lor reprezentanţilor Ministerului Educaţiei. (E.L.)
40 de profesori de limba şi literatura română, din Bucureşti, contestă subiectele pentru proba orală de la bacalaureat. Aceştia consideră că subiectele nu respectă programele şcolare, că literatura naţională şi limbajul artistic au fost eliminate şi că au fost abandonate criteriile estetic şi valoric. Profesorii, care au participat, ieri, la dezbaterea organizată la Şcoala Centrală, au propus eliminarea a 26 de variante de subiecte de la examenul oral, din acest an.
De asemenea, aceştia vor reintroducerea variantelor de examen cu două subiecte: unul literar şi unul nonficţional, începând cu 2009, şi reintroducerea studiului gramaticii la liceu. Chiar dacă putem presupune că profesorii au avut intenţii bune, s-a ajuns ca aceştia să susţină că elevii pot respinge examenul oral la l