Desi nu e un cronicar cu rubrica saptamanala, un maratonist al lecturii si evaluarii "din mers", Alexandru Cistelecan impresioneaza - pe langa stil - prin aplicatie si perseverenta. Un poet cat de semnificativ care nu a fost citit si comentat de el se poate spune ca nu exista.
Intr-atat de atent si receptiv a fost criticul de la Vatra, Cuvantul si din alte publicatii, incat el a devenit (ca si antecesorul sau Gheorghe Grigurcu) nu numai o instanta valorizatoare, dar si o functie a poeziei sau, mai liric spus, o umbra a ei. In schimb, proza si reprezentantii sai, cu oase tari de romancieri sau cu stilistica modulara a povestirii, nu ii solicita atentia exegetica. Iarasi, intr-un paralelism deplin cu Gheorghe Grigurcu, Al. Cistelecan scrie exclusiv despre, unu, poeti si, doi, critici literari.
Pe cand prima categorie ii activeaza componenta analitica, desfasurata "in toate punctele fenomenalitatii creative", cea de-a doua ii incita spiritul critic in directia inciziei si a portretului ironic. Din cei douazeci si cinci de colegi de breasla prinsi in sumarul Diacriticelor*, majoritatea sunt fixati si in insectar: cu bunele si relele lor, dar, mai ales, cu formula intelectuala si temperamentala definitorie. Se adauga o victima colaterala, Marin Mincu (un preambul la analiza lui Ion Bogdan Lefter) si zboara, de asemenea, din loc in loc sageti catre diferiti actanti de pe scena culturala a ultimului deceniu.
Cartea nu este o simpla juxtapunere de cronici si recenzii scrise la intamplare, ci o panorama gandita inainte de a fi realizata. De la ex-calinescianul Adrian Marino la postechinoxista Sanda Cordos, volumul aduna si distribuie nume grele sau, in orice caz, reprezentative pentru toate generatiile si orientarile estetice. Simpla redare a listei, deschisa si inchisa prin cei de mai sus, spune multe despre seriozitatea demersului critic: Eugen Simio